Când Constatin Philipidis ajunge postenlic în anul 1681, dobândind prin căsătorie moșia Drajna-Stănești arendează păduri în Valea Teleajenului de la Obștea moșnenilor Pântești-Stănești; în timp, urmașii acestuia își schimbă numele în Filipescu și prin cumpărări sistematice vor mări astfel întinsul lor domeniu în ceea ce privește pădurile acesastă întindere de păduri numite în final Filipeasca, ultima moștenitoare a acesteia fiind Elena Kretzulescu.
Aceasta, în anul 1910, vine duprafața de 9550 ha pădure lui Nicolae Servin din București, un cunoscut exploatator de păduri; suprafața dobândită în parte și din drepturile moșnenești care la acea dată erau constituite în obște pe Valea Teleajenului; moșneni, care pe drept cuvând se declarau stăpâni asupra celor 9 munți acoperiți de păduri seculare; munți stăpâniți de-a rândul pe baza unui hrisov întăritor de moșie Stănești-Drajna; hrisov dat de Neagoe Basarab la 1517 pe data de 10 iulie.
Antreprenorul Nicolae Severin din lipsă de mijloace financiare, cesionează exploatarea pădurii Filipeasca la 20 aprilie 1913 unor mari industriași din București; de la această dată de 7 iunie 1913 ia naștere întreprinderea forestieră din Măneciu Ungureni, având profil de societate economică pe acțiuni având rolul de exploatare, transport și industrializare a lemnului, având loc la 3 iulie 1913 întrunirea primului său consiliu de administrație care era format din: C.P. Olănescu și Dinu Dobrescu din partea Băncii de Scont din București; Gr. T. Coandă, din partea Băncii Populare Pitești și I. Staehli, un bancher din București precum și mari proprietari ca D. Apostolu, C. Cantacuzino-Pașcanu și I.N. Pilat; precum și alti industriași; exploatatori de păduri ca Spiru D. Lalu; avocații Cireșanu și Stelian Popescu; avocați care vor juca un rol de seamă în mersul întreprinderii pe anii următori.
La constituirea ei, Societatea Drjna, la început, dispunea de un capital de 4.500.000 lei și era împărțit în 9000 de acțiuni a câte 500 lei fiecare; din care, suma de 2.750.000 reprezenta drepturile acționarilor I. Staehli și Spiru D. Lalu, pe care le aveau din pădurea Filipescu, de acum, fostă propritate din comunele Cerașu și Măneciu Ungureni ale Elenei Kretzulescu.
În acest timp, Direcția Exploatărilor se afla în comuna Măneciu Ungureni, iar sediul societății în București; fabrica fiind construită în zona acestei comune aflată pe malul drept al Teleajenului, o zonă numită Cotul Malului, o suprafață care reprezenta o seamă de terenuri arendate de la săteni pe termen de 30 de ani cu dreptul de prelungire conform unei clauze contractuale până la 99 de ani.
Fabrica începe să se construiască în anul 1914, dar cum războiul balcanic începuse la 1913 lucrările sunt întârziate din această cauză.
Până la specializarea localnicilor sunt aduși specialiști din Italia, Albania, Serbia, Germania ș.a. specialiștii care urmau să ridice instalațiile fabricilor de cherestea Drajna, să construiască liniile de cale ferată decovil pe Teleajen și Telejenel, precum și Funicularul.Cum în 28 iulie 1914 Austro-Ungaria declară război Serbiei, personalul străin a trebuit să plece. O parte au fost internați în lagăre. O parte din cei închiși s-au întors la Măneciu Ungureni. Printre cei internați a fost și evreul Albert Weismann, directorul întreprinderii; inginerul Otto Moebus și tehnicianul de funicular, Bruno Meiniche, de naționalitate germană.
Lucrările de montak la fabrica de cherestea din Cotul Malului încremeniseră; nu se mai lucra nimic în primăvara lui 1916. La retragerea trupelor române din Transilvania, în vârful dealului Grosesști, la jumătatea lunii noiembrie, deasupra satului Chiciureni a fost arsă stația de funiculare a Societății Drjna.
Specialiștii aduși din străinătate pentru a lua parte la executarea lucrărilor fabricii de cherestea Drajna, erau numiți de localnici, Șapcalii, în acele timpuri materialele fiind transportate de cărăușii de pe Valea Teleajenului; meșterii italieni care au contribuit la construcția fabricii aprațineau de firma frații Turcony, care au ridicat și coșul fabricii înalt de 66 m; coș care deservea centra termoelectrică; tot în acest timp trecându-se la construcția funiculaerlor pentru transportul buștenilor de la Bâsca fîrî cale din punctul Stângaciu, continuând montarea stațiilor și pilonilor funicularului de către o echipă de montiori numită Donald Mondenak trimisă de firma germană Adolf Bleickert din Leipzig trece la montarea utilajului.
Lucrările pentru punerea în funcțiune de la Hala gaterelor, a funicularului de la Bâsca, sala mașinilor, coșul fabricii, depoul de locomotivă precum și locuințele directorului și administatorului pădurilor și birourile, cantina salariaților precum și primele două aripi din cartierul salariaților au fost terminate tocmai în timpul când la 15 august 1916, armata română ia parte la ostilitățile primului război mondial alături de Puterile Antantei.
Trebuie amintit că în anul 1917 vine la Societatea Drajna o serie de specialiști germani care dezvoltă capacitatea fabricii prin construirea unei hale pentru producere cherestelei necesare peste graniță, aducându-se o mașina de forță de 300 HP, care la rându-i a fost înlocuitp cu o alta de 600 HP, mașină care a funcționat până la închiderea fabricii; hala de gatere dotată în acel an cu 2 gatere de fabricație germană, în acel timp aducându-se și utilajele necesare pentru funcționarea funicularelor finxe Bleickert, o noutate pentru acele vremuri, fiind astfel primul funicular construit de specialiștii germani la Slon-Stângaciu, specialiști care rămân și în continuare salariați.
În anumite perioade ale primului război mondial, fabrica Drjna se afla în stare normală de funcționare împreună cu linia ferată și funicularul, achiziționându-se de la firmele germane utilaje de transport: locomotive și vagoane, circulare și utilaje aferente pentru furniculare fixe necesare pentru extinderea celor din punctele Zăvoare, Strâmbu-Buzoiuelu, Crasna, Zăbrătău și Ștefești, în timpul când fabrica era condusă de administratorul Albert Weismann.
Societatea Drajna a prosperat mai departe în perioada interbelică, în 1928 capitalul social fiind de 45 milioane față de 4,5 milioane lei la înființare; în anul amintit mai sus fabrica fiind dotată cu 4 gatere cu o forță a mașinilor de 1087 HP debitându-se 30.000 mc pe an având un număr de 48 muncitori; exploatarea pădurilor arendate și de la moșnenii drăjneni și izvorani, intensificându-se în anii 1919-1943.
În iunie 1948 Societatea Drajna a fost naționalizată, astfel că regimul comunist a pus stăpânire pe tot ceea ce era proprietate particulară de la păduri la fabrici până la bănci și pământuri. După decembrie 1989, ceea ce era productiv și eficient de la fosta întreprindere forestieră a fost preluat de mici societăți particulare iar în prezent terenul fabricii de cherestea aparține unui particular, din fosta fabrică mai păstrându-se coșul de fum.
