Valea Teleajenului a fost o importantă cale de legatură între Podişul Transilvaniei şi Câmpia Română. Peste secole pe aici au trecut drumuri militare şi strategice, rute comerciale, ori s-au format locuri de transhumanţă pentru turmele de oi venite din Ardeal spre Bălţile Ialomiţei şi Lunca Dunării.
Începuturile acestor locuri sunt datate încă din comuna primitivă, pe raza comunei Măneciu au fost descoperite în Costenii Pustii aşezări aparţinânând culturii Ciomortan, încă de la începutul epocii bronzului. În aşezarea din Costenii Pustii, au fost scoase la iveală toporaşe de mână, din piatră şlefuită, perforate pentru înmănuşare, vârfuri de seceri de piatră, fusaiole din lut ars şi ceramică lucrată cu mâna, din pastă cenuşie, încrustată cu motive geometrice. Se remarcă toporul de bronz descoperit pe malul apelor Teleajenului, topor asemanator cu celturile semnalate în depozitele din Transilvania cum sânt cele de la Uioara-Turda şi Dipşa-Năsăud, lucru care demonstrează că nicicând Carpaţii n-au constituit o stavilă, ci dimpotrivă, o fireasca punte de legatură a populaţiilor.
Tot pe raza comunei Măneciu, la marginea de vest a satului Facaieni au fost descoperite alte urme ale culturii materiale din epoca bronzului: vârfuri de suliţă şi pumnale de bronz, precum şi fragmente de ceramică dacică lucrată cu mâna sau la roată, având motiv ornamental ,,brâul dacic’’ şi fragmente de ceramică Monteoru, similare cu cele de la cetăţuia Homorâciu (comuna Izvoarele).
În comuna Poseşti au fost descoperote urme istorice chiar din epoca de piatră (cuţit de piatră cioplită, vetre de foc din vadul gârlei ca şi osemintele din vadul gârlei Zeletin unde în acea vreme era cimitirul.
De asemenea, pe raza comunei Drajna au fost descoperite numeroase vestigii arheologice din Epoca Bronzului.
În Gura Vitioarei la locul numit “Movila” a existat o puternica davă, reşedința a unei căpetenii geto-dace din ultimele secole înaintea erei noastre și un punct fortificat care controla, împreună cu cel de la Bughea, intrarea în Valea superioara a Teleajenului.
Primii care au intuit importanţa acestor văi lesnicioase de trecere a Carpaţilor au fost romanii. Dupa pacea din 102, întinzându-şi stăpânirea asupra Banatului, Olteniei şi Câmpiei Munteniei, au construit pe Valea Teleajenului şi Telejenelului un drum pietruit. Un al doilea drum roman, mult mai des utilizat, în special în scopuri comerciale, trecea Carpaţii pe Plaiul Mănăilei şi Pasul Tabla Buţii şi continua în Ardeal pe sectorul superior al Văii Buzăului. Drumul roman, cunoscut şi sub numele de ,,drumul mare de pe Plai”, a avut o importanţă deosebită în istoria veacurilor ce au urmat stăpânirii romane.
Nicolae Iorga explica toponimul de Teleajen (Telejin, cum îl denumea cronicarul Miron Costin) că ar putea proveni de la cuvântul telega/telegi-drum de care.
Printre cele dintâi acte scrise despre comerţul românesc sunt unele care fac referire şi la Valea Teleajenului. În privilegiul acordat la 28 iunie 1358 de Ludovic cel Mare braşovenilor, li se confirma acestora libertatea de a trece cu mărfurile lor pe valea din vechiul judeţ al Săcuienilor, pe la Tabla Buţii şi Plaiul Buţilor.
În noiembrie 1368 oastea trimisă de Ludovic de Anjou împotriva domnitorului român Vladislav Întâiul va trece munţii în Ţara Românească prin aceste locuri, după ce au fost învise de Dragomir, pârcălabul cetăţii Dâmboviţa, trupele maghiare se vor retrage tot pe acelaşi drum al Teleajenului.
Într-un hrisov al lui Dan al II-lea, unul din urmaşii lui Mircea cel Bătrân, referitor la unele danii către vătafii plăieşilor din zonă, se face referire la un anumit Bârseanu, nume care ne duce cu gândul la unul dintre cele două personaje ale poeziei ,,Dan, capitan de plai” a lui Vasile Alecsandri: ,,Bârsan pletos ca zimbrul, cu pieptul gros şi lat…”
Pornind de la unele denumiri de localităţi din nordul Munteniei: Măneciu-Ungureni, Poseşti Ungureni în Prahova şi Căpăţâneni Ungureni în Argeş, s-a pus în evidenţă un proces de roire a unor întregi populaţii româneşti din sudul Ardealului şi ţinuturile secuieşti spre localităţile de peste munte de care aminteam. Cauzele care au condus la astfel de exoduri au fost multiple, sociale, economice, religioase, datorate condiţiilor precare de viaţă a românilor în cadrul stăpânirii maghiare şi mai tarziu austro-ungare.
Este posibil ca unele familii din nordul judeţului Prahova de pe Valea superioară a Teleajenului să se fi stabilit aici încă din vremea războiului ţărănesc din 1514, după marea ridicare a ţărănimii sub conducerea lui Horea, din 1784-1785, ori ca urmare a prigoanei religioase instituită în Ardeal de împărăteasa Maria Tereza. Fenomenul de migrare căpatase o asemenea dimensiune încât domnitorul Alexandru Ipsilanti, pentru a încuraja stabilirea acestor fugari în Ţara Românească, le crează un regim fiscal avantajos. Aici se întâlnesc numeroase nume mocăneşti, terminate în -oiu, asemeni cu cele din Moeciu, ori Ţara Bârsei: Filipoiu, Piroiu, Tudoroiu, Cepoiu…
În 1474 moldovenii lui Ştefan cel Mare, pornind război în Ţara Românească asupra lui Radu cel Frumos, omul turcilor, au ars faimoasa cetate Teleajna. Locaţia acesteia nu a putut fi stabilită de istorici nici până astazi, dar locul ei nu putea fi decât la ieşirea Teleajenului din munte.
În octombrie 1599 Mihai Viteazul porneşte din Ploieşti cu oştile sale şi trece Carpaţii pe Valea Teleajenului şi Buzăul superior printr-un mars fulgerător ce surprinde duşmanul complet nepregătit. O altă parte a armatei sale, susţinută de o coloană de cazaci, trece în Ardeal pe la Cheia şi Bratocea şi face joncţiunea cu Mihai la Prejmer. Cardinalul Andrei Bathory nu a mai avut timp să primească ajutoarele promise de polonezi şi de Ieremia Movilă din Moldova.
Marele voievod a fost urmat la tron de către Radu Şerban (1602-1611), un vrednic continuator al politicii sale. În septembrie 1602 Valea Teleajenului a fost martora bătăliilor de la Ogretin şi Teişani, când oastea munteană a lui Radu Şerban a apărat ţara de invazia tătarilor, polonezilor şi moldovenilor aduşi de Simeon Movila, domn al Moldovei. În august 1602 tânărul domn trece munţii din Ardeal pe Valea Teleajenului în fruntea unei oştiri de peste 25.000 de luptători (cu ajutor de la generalul Gheorghe Basta) pentru a-şi cucerii tronul uzurpat de moldoveni. În bătălia ce a urmat pe câmpul de la Teişani a avut loc şi episodul luptei dintre Stroe Buzescu şi Marza, cumnatul hanului tătar Gazi Ghirai.
După bătalia de la Teişani-Ogretin, Radu Şerban îi dăruieşte lui Radu logofăt moşia Scheuleştilor (lânga Mănăstirea Crasna): ,,…domnia mea am socotit şi am miluit pe sluga mea, Radu logofăt, ca să-i fie moşie lui şi feciorilor lui şi domniei mele pomană.”
În anul 1637, când încep războaiele fratricide dintre Vasile Lupu şi Matei Basarab, domnul muntean primeşte ajutor militar din partea principelui Transilvaniei, Gheorghe Rakoczy. Oastea de ajutor trece munţii pe Valea Teleajenului şi după victoria de la Soplea se va retrage pe acelaşi traseu.
Începând cu anul 1690 drumul de pe Teleajen e tot mai des folosit de către turci în războaiele lor cu austriecii, ruta aceasta era preferată datorită largimii şi usurinţei cu care îşi puteau trece în Ardeal oştile, proviziile şi tunurile. În 1690 turcii sunt însoţiţi pentru sprijin de oştile lui Constantin Brâncoveanu. După victoria de la Zărneşti domnitorul român porunceşte să se dărâme cetăţile austriece de la Vârful lui Crai, aflate pe Drumul de pe Plai.
Ceva mai târziu, între anii 1736-1739, sub comanda generalului Lubkovitz, austriecii ridică cetăţi la Vama Buzăului şi Tabla Buţii.
În 1835, inspirat de socialismul utopic Teodor Diamant ridică falangsterul de la Scăieni.
Datorită faptului că Teleajenul străbate zone împădurite pe mai bine de jumătate din lungimea sa, exploatarea lemnului a cunoscut o mare dezvoltare, îndeosebi începând cu primii ani ai sec. XX. În anul 1913 la Măneciu se pun bazele unei societati pe acţiuni, numită Drajna SA, societate cu profil de exploatare a lemnului. Pentru construcţia fabricii de cherestea s-au adus specialişti din Germania şi Italia. Pentru transportul lemnului se construiesc, în paralel, funiculare fixe până în bazinul Siriului, la Bâsca cu Cale şi cale ferată forestieră pe valea Telejenelului. Cea mai mare dezvoltare a halelor de prelucrare şi mai ales a căilor de transport a avut loc în timpul ocupaţiei germane din timpul Primului război mondial. Nemţii au prelungit calea ferată normală de la Vălenii de Munte până la Măneciu (şi azi trenul circulă pe viaductele nemţeşti de peste Crasna şi Valea Mare). Mai mult, ei au împins capătul liniei de decovil de pe Valea Telejenelului până La Valea Stânii şi pe Teleajen până la Cheia. La sfârşitul războiului conducerea română a fabricii a preluat totul de la nemţi.
În anul 1934 calea ferată de pe Telejenel trece Carpaţii prin Pasul Boncuţa şi coboară pe Valea Buzăului superior până la punctul de exploatare Strâmbu, pe partea estică a munţilor Ciucaş. Pe Teleajen linia de decovil este prelungită până în Valea Berii, pe deasupra Cheilor Cheiţei, pe traseul actual al şoselei DN1A până la actuala fabrică de îmbuteliere a apei plate Keya.
Transportul pe liniile ferate forestiere s-a desfiinţat în anul 1970, ca urmare a distrugerilor considerabile datorate apelor mari din acel an. Dupa revoluţia din 1989 activitatea fabricii de cherestea a cunoscut un vădit declin, în prezent fabrica este doar fier vechi.
În una din verile anilor 50 (probabil 1951) s-au întâmplat nişte fapte care au rămas adâncite în memoria sătenilor din Măneciu. În piaţa din centrul satului au fost aduşi împuşcaţi doi ,,haiduci” din banda lui Drăgănoiu. Două zile au fost lăsaţi pe scara unei prăvalii pentru a putea fi văzuti de toata lumea. ,,Haiducii”,ce erau păziţi de un soldat cu puşcă şi erau prezentaţi ca hoţi şi răufăcători, erau eroi din rezistenţa anticomunistă.
