Pădurile
În 1891, într-o adresă a Primăiriei comunei Măneciu Pământeni adresată Ocolului Silvic Văleni se arată: „în această comună nu se află păduri particulare decât pădurea case Eforiei Spitalelor Civile nepusă în exploatare, de esență fagu, puțin brad și ștejar, și Islazul pentru locuitilor concedat după legea rurală care se usitează numai pentru încălzirea locuitorilor și esența lemnului predominat este fagu…”
În 1908: „Mâna omenească a jungiat fără milă acest colț singuratic al munților.”
Munții se arată îmbătrâniți… Toate pădurile au fost jupuite de podoabele verzi, de umbra mângâietoare. Topoarele nemilostive au prăbușit trunchii copacilor, focurile tăciunilor au ars lăstarele, ferăstraiele au despicat trupurile înalte ale brazilor stingheri.
Peste tot locul, prin rariștile dezgolite, stau morți uriași răsturnați pe spate, – fagi lipsiți de viață – cari așteapt dintr’un ceas într’altul, să fie târâți de crengile cărăușilor la ferăstraiele Teleajenului”, Gh. Silvan, pasionat de călătorii pe Valea Teleajenului, ofta cu părere de rău „abia am scăpat de luminișurile Ardelei- acoperite totuși de fâniști verzi și impresionante de codri nepângăriți, – și , deodată, ieșim într-o îngustă strâmtoare de munți, pe clisurile și pe culmile cărora stau păduri rute, arse, batjocorite de nepăsarea și de lăcomia omului.”
Fierăstraie
Acționate cu forță hidraulică acestea erau împânzite peste tot la marginea apelor din zonele cele mai de jos ale regiunilor de dealuri până în cele mai adânci străfunduri înghițite de umbrele munților. Din depărtate timpuri, unele fiind folosite pe când altele erau părăsite.
Asemenea instalații de ferăstraie numite și joagăre, se aflau și în gura satului Măneciu Ungureni când, coborându-se din zona numită Gura Plaiului, în 1908 turistul, pasinat de drumeție, putea descoperi pe Valea Teleajenului în sus aceste instalații ca pretuindeni dealtfel; aceste instalații rudimentare folosind la despicarea buștenilor pentru producere scândurilor numite pe atunci, „tinichele”:
„Din depărtare în depărtare, în fundul acelorași prăpăstii, sticlesc printre fagi acoperișuri sure de șipci și bile mari de lemn, trântite dinaintea joagărelor. Sunt ferăstraie singuratice, unele părăsite de mult, altele zguduite fără încetare de prăbușirea șuvoailor și de șuierul surzitor al dinților de fier încrustați în carnea încă umedă a lemnelor de brad.”
În anul 1894 existau 23 de ferăstraie pe teritoriul comunei Măneciu:
1 buc. Ferăstrău al Mănăstirii Suzana, în Valea Stancii;
2 buc. Ferăstraie ale lui Niță Georgescu în Rudele;
4 buc. Ferăstraie ale lui Niță Gaftoiecu, în Piatra Dudului;
2 buc. Ferăstraie ale lui Ghiță Gligore, în Valea Neagră;
1 buc. Ferăstrău al lui Neculai Barață, în satul Teleajen (azi Cheia);
4 buc. Ferăstraie ale lui Alecu Morcov, la Valea Berii;
2 buc. Ferăstraie ale lui Niță Gaftoi, la Telejenel;
1 buc. Ferăstrău ale lui Ilie Gftoi, pe Telejenel;
1 buc. Ferăstrăi al lui Constantin Pisău, la Aluniș
5 buc. Ferăstraie ale lui Gheorghe Popa din Mogoș
Cele 5 ferăstraie ale lui Gheorghe Popa din anul 1908 erau amplasate în preajma hanului aceluiași proprietar, de fapt, singurul han aflat în Cheia până în acel an.
Cei ce exploatau pădurea atunci erau boieri, moșneni sau arendași ai moșiilor mănăstirești.
Scândurile, numite tinichele, erau transportate la vale pe drumul Ploiești-Bratocea spre Vălenii de Munte și în alte zone, chiar la București, cu ajutorul carelor trase de boi.
Sursa: Costea Teleajen, Monografia comunei Măneciu, 2007
