Mănăstirea Zamfira din comuna Lipăneşti, aflată în apropierea satului Zamfira este o ctitorie a epocii fanariote, aceasta este situată în lunca din stânga râului Teleajenului, pe șoseaua paralelă cu DN 1A, la aproximativ 15 km nord de Ploiești. Din punct de vedere administrativ-teritorial se localizează pe raza comunei Lipănești, în imediata apropiere a satului Zamfira.
Construcția bisericii a început probabil în a doua domnie a a lui Nicolae Mavrocordat între anii 1721-1730 la inițiativa Zamfirei Apostoli, văduva bogatului comerciant Manoil (Mano) Apostoli. La moartea Zamfirei sarcina terminării lucrărilor îi revine norei acesteia Smaranda, fiica agăi Ion Bălăceanu și nepoata voievodului Șerban Cantacuzino.
La 29 iulie 1743 biserica este terminată și dată spre folosință. Inițial rolul acesteia, așa cum rezultă din pisanie, era, ori de biserică de mir a cătunului de clăcași ce slujeau pe moșiile Manoileselor, ori chiar de biserică de curte a acestora.
Chiar de la ctitorire, mănăstrii i se dau spre folosință câteva pământuri, din avutul Smarandei, iar, dintr-un document datat 17 decembrie 1776 aflăm că aici a fost numit un anume egumen Dionisie fapt ce ar duce la concluzia că la acea dată funcția de biserică de mir era schimbată în aceea de schit de călugări.
În 1780 biserica devine metoh al scaunului episcopal din Târgoviște, în 1832, Zamfira, cu un venit de 1800 de taleri, trece drept schit de maici și este închinată mănăstirii Câmpulung, aceasta la rândul ei aparținând de scaunul Mitropoliei din București.
În timpul mitropolitului Nifon (1850-1875) se clădeşte o altă biserică mai mare la 400 de pași spre nord de vechiul altar. Noua biserică este terminată în 1858, după care încep lucrările de refacere a celei vechi și de construcție a unei clopotnițe noi. În 1860 sunt sistate lucrările fără a se mai reface turla, pridvorul și curtea, astfel încât biserica Zamfirei și Smarandei devine, ceea ce este și astăzi, un paraclis al noii ctitorii.
Cutremurele din 1940 și mai ales cel din 1977 aduc mari stricăciuni clădirilor așezământului monahal impunând o amplă campanie de refacere ce se întinde pe perioada 1977-1982 prin grija preafericitului patriarh Iustin Moisescu.
Pictura interioară a Bisericii „Sfânta Treime”, biserica veche, este în stil neo-bizantin, este de dată recentă (terminată în 1982) și a fost executată de către pictorul Mihail-Bogdan Mochulschi.
Biserica nouă, este comparată cu un frumos chivot alb , pictura interioară este făcută de către Nicolae Grigorescu la vârsta adolescenței și de Gheorghe Grigorescu, fratele său.
