Până la izbucnirea primului război monidal la hora satului din Măneciu Ungureni cântau vestiții lăutari Ioniță Răducanu, vioristul și Nică Ungureanu, țambalagiul. Dar odată cu începerea ostilităților din august 1916, și aceștia au plecat în armată și după cum relatează Ioan Miclescu, hora satului n-a mai avut loc începnd cu ziua de Sfântă Marie a acelui an și mai departe. Nicolae C. Ionescu:
„În Măneciu Ungureni în două locuri aveau să se desfășoare horile satului: la Gheorghe Filipescu și Ion Pisică. Era o concurență între cârciumari privind taxele flăcăilor însoțite de bunătatea și ieftenirea băuturilor. Când se încingea vreo bătaie între flăcăi, intervenea fără frică de cuțitele înfuriaților, Coana Marița, soția lui Gheorghe Filipescu, persoană de care tineretul avea deosebit respect.”
După 1944, un timp, tineretul se strângea în Măneciu Ungureni la Casa Poporului, lângă gară, jucând numai dansuri „moderne” după cântecele de acordeon sau jazz.
Tinerii din Măneciu Ungureni se mai opreau pentru a se distra în cadrul horelor duminicale și de sărbători, „la Hanul lui Basamac” și la cel despre care am mai vorbit la „Maria lui Pisică”, han aflat vizavi de biserica de la Valea Largă; han ale cărei urme se mai păstrează și astăzi prin casa bătrână care mai există încă.
