Pe raza actualei commune Izvoarele a existat cândva un târg prosper ce se învecina cu actualul sat Homorâciu, numele acestei localități era Teleajen. Localitatea a dispărut la mijlocul secolului al XIX-lea.
Târgul Teleajenului se presupune că s-ar fi format în jurul unei fortificații, așa cum localitățile Cheia și Sinaia s-au dezvoltat în jurul unor mănăstiri.
Târgul Teleajen a fost situat pe podișul cunoscut sub numele de „Podul Homorâciului”, în fostul județ Saac în partea de vest a fostei comune Homorâciu. La est se învecina cu Homorâciu, la vest cu Valea Slănicului, la sud cu Teișani și la nord cu Schiulești și cu satul Ghiocei, localitate dispărută din motive necunoscute.
Prima atestare documentară a localității Teleajen este din anul 1503 și se regăsește în socotelile Brașovului, unde sunt consemnate târguri și satele muntene care au jucat un rol de seamă în relațiile comerciale cu Brașovul. Din registrele Brașovului pentru anul 1503 sunt enumerate localitățile cu care orașul avea relații comerciale în ordina valorii activităților lor comerciale: Câmpulung, Târgșor, Târgoviște, Gherghița, Buzău, București, Stoenești, Albești, Târgul cu Floci, Slatina, Brăila, Pitești, Râmnicu Vâlcea, Roșiorii de Vede, Suslănești, Ivănești sau Ionești, Câmpina, Curtea de Argeș, Rucăr, Conățel, Teleajen, Bunești, Boldești etc
În localitatea Teleajen este atestată și o vamă după cum reiese din documentul dat mănăstirii Mărginei (jud. Dâmbovița) de către domnitorul Alexandru al II-lea Mircea din 1571, atestând astfel că localitatea și vama cu același nume cel puțin din secolul al XVI-lea.
Mențiunea „scris la Teleajen la sat Scheulești”, pe un document datat 29 iunie 1611 și semnat de „Io Radu Voevod” atestă Schiuleștiul ca suburbiea a localității Teleajen.
Pe parcursul secolelor de existență, pe lângă comerțul, una din ocupațiile locuitorilor târgului Teleajen se număra și păstoritul transhumant căci Valea Teleajenului avea trei drumuri de oi. Unul aduna oile din stânele de pe Zăganu și Ciucaș, urmând Valea Teleajenului de la Cheia și Măneciu până la pădurile Ialomiției pentru iernat. Al doilea drum de pe Valea Teleajenului conducea oile adunate de pe stânele de pe Plaiul Șerban Vodă și munții Grohotiș pe la Schiulești spre Văleni și apoi până la Urziceni și Slobozia, pentru iernat. Un al treilea drum de pe Valea Teleajenului conducea oile adunate de pe Mănăila și Vârful lui Crai, coborând prin Valea Drajnei pe la Slon, Drajna, Cislă, Buzău și până la câmpia Brăilei.
În Condica șnuruită pentru trecerea într-ânsa a oilor, a boilor, a vecinlor, a măgarilor, a cailor ce merg spre ernatic, ale mocanilor sudiți în Țara Româneaacă, document localizat Carantina Brăilei și datat la 4 octombrie 1830 găsim și pe „Gheorge Nedelcu ot Teleajen” cu 330 oi, 2 cai, 2 măgari și 3 ciobani. Gheorghe Nedelcu era supus austriac, deși locuia în vechiul județ al Săcuienilor, satul Teleajen. El este singurul din localitatea Teleajen, ceilalți vin din Săliște, Săcele, Satu Lung, Bran, Poiana, Tilișca, Moroieni, Turcheș.
În anul 1700 este atestat o școală în limba română în târgul Teleajenului. Dascălul școlii, Ion de la Bistrița, era cunoscut ca fiind un om învățat. O dovadă în acest sens o constituie faptul că episcopul Damaschin al Râmnicului adună la Horezu pe cei mai de seamă egumeni din împrejurimi: Ștefan de la Arnota, Pahomie de la Govora și pe Ion de la Bistrița. Cu această ocazie hotărăște înființarea unei școli românești la Râmnic și una latinească la Craiova. Acestea se petreceau în data de 29 noiembrie 1719.
Anterior prezenței sale la târgul Teleajen (1700), dascălul Ion de la Bistrița este întâlnit în Sud-Saac, așa cum reiese din zapisele datate 20 mai 1691 și 26 mai același an, întocmite însemnate de „Ion ot grad Bistrița” pentru locuitorii din Chiojdul de Bâsca.
Printre ultimele mențiuni ale localității Teleajen se numără un document din 21 februarie 1824 ce era adresat Viseriei Țării Românești domnitorului Grigore Dimitrie Ghica, se propune să fie înființată de către domnitor cererea locuitorilor din satul „Teleajeni” ca „dajdia lor pe șase lude” să fie plătită de cămărașul ocnelor Slănic, în schimbul lucrului pe care îl vor face la ocne, „fiind satul lor alăturea cu această ocnă”. În același document se menționează de către Visterie că „lăcuitorii jeluitori se plâng că ajungând la proastă stare și sărăcie din pricina trecutei răzvrătiri, nu au putere ca să răspunză dajdia Vistieriei…”
Cel mai recent document care pomenește localitatea Teleajen este de la 4 octombrie 1830. În 1890 istoria consemnează o altă localitate Teleajen aflată la câțiva zeci de km mai la nord, ce ulterior va fi cunoscută drept localitatea Cheia.
Decăderea vechiului târg al Teleajenului și dispariția acestuia are cauze multiple. Târgul își datora înflorirea situării într-un punct strategic pe drumul comercial al Teleajenului însă acest avantaj își va arăta și reversul ulterior. Odată cu secolul al XVI-lea când Ungaria și Transilvania cad sub stăpânire otomană comerțul este îngreunat. Pe de altă parte, descoperirea unui nou drum spre Indii prin Africa de sud, fără a mai fi nevoie de transportul mărfilor din Orient prin Brăila, ceea ce implică o scădere drastică a comerțului între Transilvania și Țara Românească. Nu în ultimul rând, Țara Românească cunoaște o dezvoltare a meșteșugurilor, ceea ce a determinat o scădere a cererii pentru mărfurile brașovene scumpe.
Pe de altă parte, dezvoltarea altor târguri în apropiere va contribui la decăderea acestei localități. Dezvoltarea târgului Văleni, ce se afla în apropiere, devenit și reședință a vechiului județ Saac și mutarea vamei din Teleajen la Vălenii de Munte ce atestă acest aspect în 1719 potrivit unui document din vremea domnitorului Nicolae Alexandru Mavrocordat. Pe de altă parte, ridicarea Slănicului, mai ales după venirea aici a spătarului Mihai Cantacuzino, frate al domnitorului Șerban Cantacuzino, prin cumpărarea unei moșii și luarea în antepriză a Salinei Slănic în 1685.
Totodată, modernizarea altor drumuri și decăderea drumului Teleajenului prin munții Grohotișului care trecea prin târgul Teleajen, petrecută imediat după instaurarea administrației austriece în Transilvania la sfârșitul secolului XVII, drumul Buzăului (prin munții Tătaru) preluând tot fluxul de mărfuri care intra pe Valea Teleajenului pentru a trece în Transilvania iar mai târziu și drumul Bratocei. În anul 1782, călătorul Johann Lehmann oferă o valoroasă mărturie despre vechimea drumului și motivele închiderii acestuia: „Pe vremuri, pe aici [prin trecătoarea Șanțul Vechi] era drumul cel mai frumos din Brașov spre Țara Românească. Din considerații de răsboi, drumul acesta a fost distrus așa că aproape nu se poate folosi”. În anul 1789 a fost modernizat și amenajat un drum pe Valea Prahovei, aceștia deschizând un drum de căruțe pe la Predeal care va avea implicații majore asupra drumului de pe Valea Teleajenului. Un alt drum este deschis între Brașov și Ploiești prin Vălenii de Munte și prin pasul Babarunca, ocolind astfel târgul Teleajen.
O cauză a decăderii târgului și dispariției sale o constituie și efectele dezastruase ale ciumei și holerei. În 1795 este consemnată o foamete căreia i se adaugă o invazie de lăcuste și o epidemie de ciumă. În 1813 izbucnește în Țara Românească o mare epidemie de ciumă (ciuma lui Caragea), care durează peste un an și ucide în Muntenia 70.000 de persoane. În 1831 are loc o puternică epidemie de holeră.
Nu trebuie ignorată nici invazia turcilor din 1821 care au întreprins jafuri și distrugeri în zonă căreia câțiva ani mai târziu i s-au adăugat alt eveniment nefericit. La dispariția localității a contribuit și răzvrătirea din 1824 a lucrătorilor ciocănași și măglași de la ocna Slănicului. Documentele vremii arată că o parte din locuitorii Teleajenului lucrau la ocna Slănicului, aceasta fiind foarte aproape de localitate. Dintr-un document atestat la 21 februarie 1824 reiese că locuitorii satului Teleajen nu au mai putut achita dajdia către Vistierie deoarece au ajuns la o stare de sărăcie.
