Ruta traseu: Măneciu – baraj Măneciu – vf. Telejenel – vf. Podului – Costeni – Cetățuia – Piscul Domnului – Drajna de Jos
Marcaj: cruce roșie(marcajul este realizat până în satul Costeni, restul va fi realizat în 2023)
Durată: 4-5 ore
Distanță: 22 Km
Diferență de nivel: 545 m
Descriere: Traseul pornește din centrul comunei Măneciu, parcurge strada Tabla Buții până la biserica Sf. Nicolae și urcă pe pod până la barajul Măneciu. Din barajul Măneciu se urcă pe dealul Chiciureni prin pădurea de pin. Odată ajunși în vârful dealului Chiciureni, în punctul la steaguri, există un punct de belvedere asupra lacului, Văii Teleajenului și a munților din jur. Din acest punct se merge pe culmea Telejenelului și apoi se cotește la dreapta, mergând pe culmea dealului Chiciureni prin vf. Podului (822 m) spre satul Costeni. Din satul Costeni se coboară în valea râului Drajna, în satul Valea Borului, se merge paralel cu râul Drajna și apoi se urcă până în apropiere de vârful Cetățuia (710 m) pe Piscul Gros și până la intrarea în satul Făget pe câmpul Stăneștilor. Din câmpul Stăneștilor se urcă până la Piscul Domnului și de acolo până la drumul județean DJ 102B în Drajna de Jos.
Traseul a fost marcat din barajul Măneciu până la Costeni în 2022 de către membri și voluntari ai Asociației pentru Dezvoltare Comunitară Zăganu. Partea dintre Cetățuia – Piscul Domnului – Drajna de Jos este nemarcată.
Traseul a fost marcat parțial în 2022 de Adrian Dușa, Cosmin Ghimpu, Dan Onea și Alexandru Drăgoi.