Autor: Cosmin Ghimpu
Odată cu retragerea armatei române din Transilvania pe granița carpatică, o ceată de romi, formată în majoritate din femei și copii, speriată de urgia războiului ce se desfășura lângă Brașov. Deoarece li se distrusese cocioabele rămânând fără adăposturi, goniți de frica morții și să-și piardă urma spre a scăpa de răspunderea pentru jafurile făcute în casele ungurilor care fugiseră din Brașov la ocuparea orașului de armata română. Armata română în retragere le era singura salvare de la care mai ciuguleau câteva firimituri de pâine.
Legat de episodul jefuirii caselor cetățenilor de naționalitate maghiară de lângă Brașov trebuie specificat că unele bande de romi răufăcători devastau locuințele părăsite de unde furau obiecte de preț, îmbrăcăminte și mobilier scump. Obiectele furate se vindeau la prețuri derizorii cărăușilor care însoțiseră armata până la Brașov, descărcați de poverile oștirii au fost eliberați de sarcini de armată pentru a se înapoia în țară la casele lor. Din cărăuși chemați în serviciul națiunii, aceștia deveniseră pescuitori în ape tulburi ale vremii, la rândul lor, vânzând obiectele pentru care se găseau destui amatori, bineînțeles la prețuri de tocmeală. Până să se ia măsuri drastice contra jefuitorilor și a se pune stavilă acestor acțiuni la Măneciu au fost destui care au achiziționat astfel de bunuri. Cu această ocazie a fost înființat un post de jandarmi în Gura Plaiului – în casele fostului primar Constantin Nedelcu Munteanu, care verifica încărcăturile cărăușilor. Jandarmii confiscau bunurile găsite asupra lor, reținându-le la post, unde se depozitau, prin podul case prin grajduri sau magazii. Aceste obiecte erau vândute amatorilor de către jandarmi, o parte din aceștia au făcut mulți bani. Practica aceasta a fost întreruptă de un căpitan de jandarmi pe nume Damian care i-a tras la răspundere pe cei vizați.
Revenind la romii din împrejurimile Brașovului, aceștia au venit mai întâi la Cheia, trăind sub cerul liber, cerșind prin sat mâncare. Cu timpul, odată cu retragerea armatei de la Bratocea romii s-au retras după trupe. Obosiți de drumul greu, venind pe jos, goi, flămânzi și prinzând o vreme rea, zgribuliți de frig nu s-au mai putut ține după armată și au rămas în Măneciu. Majoritatea s-au refugiat lângă Făcăieni. Iarna i-a prins la Măneciu și nu au mai plecat nicăieri. Cerșeau în grupuri câte o bucățică de mămăligă, băteau la casele mai arătoase cerând hrană și adăpost dar greu li se deschideau porțile căci oamenii se fereau de ei. Disperați de foame, unii dintre aceștia furau din recoltele mânecenilor.
Frigul iernii, lipsa de hrană și adăpost, slaba îmbrăcăminte și de ajutor, la care s-a mai adăugat ucigătoarea boală a tifosului exantematic, le-a provocat boala și moartea.
Suflarea Măneciului mai binevoitoare împreună cu preotul Ioniță Moisescu le-a făcut ca la orice creștin coșciuge și reguli creștinești prohodindu-i ca pe niște oropsiți ai soartei. Au fost duși la odihna de veci, într-un colț din cimitirul satului Valea Largă. Peste mormintele lor- vremea a așternut frunza, ierburi și uitarea.
Surse: Ioan Miclescu, Memorii din perioada primului război mondial
