Trupele regimentului 32 Mircea, din care făceau parte și mâneceni, a stat în Măneciu Ungureni un an, în perioada august 1915-august 1916 și au lăsat în urma lor amintiri dar și urme materiale prin realizarea monumentului din Făcăieni.
Regimentul 32 Infanterie a fost o unitate de nivel tactic care s-a constituit la 14/27 august 1916, prin mobilizarea unităților și subunităților existente la pace aparținând de Regimentul Mircea No. 32. Regimentul a făcut parte din organica Brigăzii 9 Infanterie, fiind dislocat la pace în garnizoana Ploiești. La intrarea în război, Regimentul 32 Infanterie a fost comandat de colonelul Lascăr Caracaș. Regimentul 32 Infanterie a participat la acțiunile militare pe frontul românesc, pe toată perioada războiului, între 14/27 august 1916 – 28 ocotmbrie/11 noiembrie 1918.
Drapelul de luptă al regimentului a fost decorat cu cea mai înaltă distincție de război, Ordinul „Mihai Viteazul”, clasa III:
- „Pentru vitejia și avântul remarcabil cu care au luptat atât ofițerii cât și trupa acestui glorios regiment pe pozițiunile de la Străjescu, Moara Roșie și Valea Jugastrului între 24 iulie până la 3 august 1917. Deși cu pierderi mari, au rezistat pe poziție țintuind pe loc numeroasele trupe germane ce-i atacau fără întrerupere și au găsit încă energia de a mai pronunța 2 atacuri legendare asupra Moarei Roșii, în zilele de 28-29 iulie 1917.”
-
- Înalt Decret no. 1171 din 9 octombrie 1917
-
Aplicațiile desfășurate de trupele regimentului 32 Mircea la Măneciu și în celelalte localități de pe Valea Superioară a Teleajenului
În împrejurimile Măneciului s-au pregătit de luptă, făcând manevre și exerciții pe munții și dealurile din împrejurimi, bucurându-se de ospitalitatea localnicilor.
Ostașii regimentului 32 Mircea tot timpul cât au fost cantonați în Măneciu Ungureni s-au ocupat de pregătiri de război, instrucție, instruiri de sapă, gropi de lup, tranșee, posturi de observație, anatise, manevre în munți, marșuri pe șosele, etc
Șirul tranșeelor executate de militari traversa grădinile gospodarilor, începând din fața școlii primare vechi, în zigzaguri încercuind vatra satului ca o potcoavă, până în șoseaua națională ce mergea la Cheia. În cele patru colțuri ale satului se vedeau ici și colo tabere de militari, locașuri de cazare în pământ, mese și scaune lungi fixate în pământ, vetre bătute de bocanci etc
Instruirea trompetiștilor se făcea în zona Cotul Malului, pe locul unde acum se află stadionul de fotbal Avântul Măneciu. Grupurile erau răslețe și își executau instruirea separat astfel încât de departe se auzea un amestec de sunete. În cealaltă partea a Cotului Malului spre Râpa Roșie sau spre Răgușilă, cum i se spunea pe atunci, pe unde se afla depoul locomotivelor, era câmpul de instuire, unde toată ziua ostașii executau comenzile ofițerilor și plutonierilor. În unele cazuri, când soldații nu executau corect ordinele aceștia erau înjurați și chiar bătuți.
La instrucția soldaților, serbările cu parade militare și marșurile ce se făceau pe strada principală prin centrul satului asistau copiii acelor vremuri din comuna Măneciu Ungureni.
Popota ofițerilor era la cârciumarul Ion Pisică, vizavi de biserica din Valea Largă, lângă primăria de atunci a comunei. De acolo se auzeau în tot satul sunetele de trompete care anunțau deșteptarea dimineața, la prânz „chemarea la masă”, seara „rugăciunea” și la urmă „stingerea” iar câteodată suna și alarma când ostașii săreau ca arși de foc, îmbrăcându-se fulger și plecând la companie.
Regimentul 32 Mircea și monumentul eroilor din Măneciu Ungureni
Soldații Regimentul Mircea Nr.32, care au fost dislocați în zonă în 29 august 1915 din garnizoana din Ploiești, până pe 15 august 1916, au construit monumentul eroilor de la Măneciu Ungureni.
În semn de prețuire pentru ospitalitatea oamenilor și aceste locuri, ofițerii și soldații regimentului, în funte cu comandatul său locotenet-colonelul Caracaș Lascăr și cu adjunctul acestuia, locotenet-colonelul Stamate Vasile, au oferit în dar acest monument. Sumele necesare construirii monumentului au fost acoperite din subcripția soldei pe o zi a ofițerilor, subofițerilor și soldaților. Inaugurarea monumentului a avut loc în 10 mai 1916 iar la acest eveniment au participat localnici și primarul comunei Măneciu de la acea vreme, Eugeniu Drăgănescu, Marin Ploieșteanu, notar, șeful postului de jandarmi, plutonierul Cristea Stăvar și învățătorii Matei Diaconescu și Eufrosina Drăgănescu.
Iată cum a consemnat Ion Miclescu în paginile sale de amintiri: „Era o zi frumoasă cu cer senin, și codru proaspăt înverzit; trupa și ofițerii îmbrăcați de paradă plecară în mers cu trompetiștii și fanfara, străbătând de la Biserica din Valea Largă calea de pe actuala stradă a Buții până la șoseaua națională, la răspântia care leagă satele Valea Largă (Măneciu Ungureni) cu Făcăieni”.
Regimenul 32 Mircea trece Carpații pe la pasul Bratocea
Ostașii, care au trăit alături de localnici, timp de un an, atâta vreme cât au fost mobilizați la Măneciu Ungureni, nu au reușit să își ia rămas bun de la gazde, crezând că fac noi exerciții, așa cum mai făcuseră și altă dată.
Pe 14 august 1916 era o zi senină și călduroasă, ostașii regimentului 32 s-a adunat în șoseaua mare în partea de nord a satului Făcăieni. În fruntea armatei se afla colonelul Caracaș, și adjunctul său locotenent colonel Stamate, călare pe cai. La plecarea din Măneciu, comandatul regimentului s-a adresat ostașilor prin cuvintele: „Ostași, a sunat ceasul să trecem Carpații pentru a dezrobi pe frații noștri ardeleni. Să ne arătăm demni la chemarea patriei”. Apoi s-a ordonat plecarea și trupa într-un singur și uriaș tropot apăsat și cadențat a pornit la drum.
Soldații au trecut granița pe la Bratocea în noaptea de 14/15 august 1916, când a avut loc prima ciocnire cu inamicul unde au căzut primii 3 eroi.
La această primă înfruntare cu inamicul când s-a desființat hotarul vremelnic de la Bratocea, printre primii eroi căzuți au fost sergentul Costea Gh. Ion din Malu Vânăt și soldatul Albu I. Ion din satul Cernești-Homorâciu; primului erou Costea Gh. Ion i-a fost retezat capul de un obuz și al treilea erou, după cum relatează Ion Miclescu, a fost caporalul Androne Nicolae, prahovean din comuna Scheia.
În luptele date la Dealul Teișului care au avut loc la 30 august/2 septembrie 1916 au căzut 18 ostași, din Măneciu Ungureni au fost soldatul Munteanu Constantin și sergentul Munteanu Nicolae.
Regimentul 32 Mircea pe frontul de la Mărășești și atacul cămășilor albe
În vara anului 1917, Puterile Centrale au declanșat o puternică acțiune militară pe teritoriul României, cu scopul strategic de a străpunge frontul aliat și, prin exploatarea maximă a unei eventuale reușite, ocuparea Moldovei, scoaterea României din război și înaintarea spre sudul Rusiei. Forțe comandate de feldmareșalul August von Mackensen, supranumit „spărgătorul de fronturi”, au fost masate in regiunea Vrancea, in vecinătatea orașului Mărășești.
Bătălia de la Mărășești a fost cea mai mare bătălie de pe frontul românesc în timpul Primului Război Mondial, prin durata, proporțiile și intensitatea sa. În acest context a avut loc acțiunea „cămășilor albe” a militarilor din Batalionul 3 al Regimentului 32 „Mircea”. După 14 zile de lupte grele, Armata 1, comandată, inițial, de generalul Constantin Christescu, și, mai apoi, de generalul Eremia Grigorescu, în cooperare cu câteva divizii ale Armatei 4 Ruse, a respins puternica ofensivă a trupelor austro-germane. Ostașii români au asigurat, astfel, existența statului român și au înscris în bilanțul de luptă al anului 1917 singura victorie certă adjudecată de aliați pe Frontul de Est.
Atacul cămășilor albe
În dimineața zilei de 25 iulie 1917 (stil calendaristic vechi, azi 19 august), inamicul a executat puternice bombardamente asupra satelor Străjescu, Doaga și Moara Roșie, iar în aceeași dimineață, colonelul Vasile Stamate, comandantul Regimentului 32 Infanterie a murit eroic, la datorie. În jurul orelor 12, maiorul Atanasie Ionescu, comandantul Batalionului 3 din cadrul Regimentului 32, a permis soldaților să-și dea jos ranițele și vestoanele, fiind o zi caniculară.
Căpitanul Filip Dascălu, comandantul unei companii din Regimentul 7 „Prahova”, care coopera cu militarii Regimentului 32, descrie, într-un raport din 11 iunie 1933, la solicitarea Serviciului Istoric al Armatei, ceea ce a văzut cu ochii săi:
„Inamicul, care se găsea pe Gârla Morilor, satul Bizighești, Moara Albă, atacă în valuri mari și dese. Domnul maior Ionescu Atanasie ordonă deschiderea focului și, la apariția dușmanului numeros, ordonă, cu un ton disperat: «Înainte, pe ei, mă, pe ei, băieți, ura, ura…». Ostașii Batalionului 3, Regimentul 32, și companiile 5-6 din Regimentul 7 pornesc la contraatac în cămăși, cu un formidabil «Ura, ura…» Dușmanul, la apariția ostașilor noștri în cămăși, fuge, ai noștri îi fugăresc, îi ajung din urmă și îi trec prin baionetă pe cei ajunși.…”
Registrul Jurnal de Operații al Regimentului 32 Infanterie (întocmit după război, pe baza relatărilor participanților la lupte), descrie de asemenea atacul „cămășilor albe” astfel:
”Soldații noștri se dezbracă de haine pentru a putea mânui mai cu înlesnire «sculele» lor. Regimentul 32 ia hotărârea să contraatace cu rezerva regimentului, Batalionul 3, comandat de maiorul Ionescu Atanasie, care iese din adăpostul lui și strigă din toate puterile «Înainte!» și pleacă în fruntea batalionului direct la luptă cu baioneta. Soldații și ofițerii, îmbărbătați de exemplul comandantului lor, se reped cu tot avântul spre inamic, care, deși superior ca număr, bate în plină retragere în fața fantomelor albe care înaintau cu hotărâre spre ei, crezând că sunt africani, după cum au declarat ulterior prizonierii nemți.”
Numărul pierderilor Regimentului 32 „Mircea”, pentru ziua de 25 iulie 1917 (stil calendaristic vechi, azi 19 august) a fost: 24 de ofițeri și 1.425 ostași, morți și răniți, cel mai mare număr din întreaga perioadă în care acest regiment s-a aflat în prima linie în timpul Bătăliei de la Mărășești. Militarilor regimentului, potrivit „Regulamentului asupra serviciului în garnizoană pentru trupele de toate armele” (ediția 1935), care completa „Regulamentul Infanteriei”, le-a fost acordat de atunci, în privința defilărilor pe jos, pentru că trupa era dotată cu pușca infanteriei, privilegiul de a purta arma în cumpănire, spre deosebire de ceilalți militari care erau obligați să țină arma pe umăr.
