Wednesday, November 6, 2024

Radu Tudoran

Must Read

Radu Tudoran este un scriitor, traducător, fratele cel mai mic al muzicianului și filozofului Alexandru Bogza și al scriitorului Geo Bogza. Ofițer activ între 1932 și 1938, apoi ziarist și redactor de periodice. Din 1942, se dedică scrisului.

Familie, ani timpurii, educație

Radu Tudoran s-a născut în localitatea Blejoi, județul Prahova, la data de 8 martie 1910, pe numele său adevărat Nicolae Bogza, fiind fratele lui Geo Bogza și a muzicianului și filosofului Alexandru Bogza. Nostalgia puternică manifestată față de călătoria pe mări a moștenit-o probabil de la tatăl său, Alexandru Bogza, funcționar al marinei comerciale. După terminarea Liceului Militar de la Mănăstirea Dealu , în anul 1930, și, apoi, a Școlii Militare de Ofițeri de la Sibiu, în anul 1932, funcționează timp de șase ani (1932 – 1938), ca ofițer al Armatei Române.

Renunță la cariera militară în anul 1938, an în care debutează cu un reportaj în revista „Lumea românească”, condusă de Zaharia Stancu. Există, desigur, o relație evidentă între demisia sa din armată și primele sale reușite literare. Tot acum, își schimbă numele literar din Nicolae Bogza în Radu Tudoran, pentru a nu sugera nici un fel de legătură directă cu fratele său.

Viața din civilie

În 1940 i-a apărut prima carte, volumul de nuvele Orașul cu fete sărace. În anul următor (1941) îi apare Un port la răsărit, roman care evoca Basarabia și orașul-port Cetatea Albă, astfel că din motive politice, a trecut în conul de umbră al uitării odată cu venirea la putere a regimului comunist. Acest roman, scris cu eleganța firească a omului Radu Tudoran, analiza cu o luciditate necruțătoare lumea panslavistă aflată sub controlul rus-sovietic.

Realităţile judeţului Prahova au fost surse de inspiraţie în scrierile sale. Aşa cum notează profesorul şi scriitorul prahovean Dan Gulea în volumul „Pluviografii“, Tudoran descrie în „Flăcări“ povestea febrei petrolului din anii 1920, din zona Câmpina, iar în romanul-frescă „Sfârşit de mileniu“, din care au apărut şapte volume, povestea se desfăşoară deseori undeva lângă sau în Ploieşti.

Spre deosebire de fratele său, Geo Bogza, care a făcut închisoare în 1934 şi în 1937 pentru „pornografie“, urmare a volumului „Poemul invectivă“, dar ulterior devine favorabil comunismului, Radu Tudoran scrie articole în care critică extremismul de dreapta şi politica sovietică, ceea ce îi atrage, în 1947, marginalizarea şi căderea în dizgraţie electorală. Însă, nu ajunge în închisoare şi nici nu este prigonit de Securitate. Cu toate acestea, Radu Tudoran este total marginalizat. Conform spuselor sale, citat fiind dintr-un interviu acordat Marinei Spalas și publicat în Revista „Contemporanul” numărul 15 din 1992 : „După 1947 am fost înmormântat, nimeni n-a mai pomenit de mine decât dacă își mai aducea cineva aminte să-mi vâre o suliță în coaste.” Totuși, nu este supus prigoanei Securității sau închisorii. Aflat în dizgrație editorială, alege traducerile, în special din autori ruși și sovietici, ca mijloc de menținere a contactului cu literatura și ca mijloc de existență.

Pentru a se întreţine în această perioadă traduce foarte mult şi tot acum se retrage la Brăila unde începe construcţia unei goelete pe care intenţiona să o boteze „Speranţa“ şi cu care vroia să plece în călătorii în lume. Nu a mai reuşit din cauza instaurării comunismului pentru că exista riscul să fie arestat pentru „trecere frauduloasă de frontieră“.

Scriitorul continuă să lucreze la romanele sale, iar în 1954 apare „Toate pânzele sus!“, un volum în care transpare dragostea pentru aventură şi călătoriile pe mare. Cartea este călătoria imaginară pe care Tudoran nu a mai putut să o facă în 1948. Considerat ba roman pentru tineret, ba „literatură de consum“, volumul prinde foarte bine la public şi se tranformă într-un best-seller al epocii, citit atât de copii, cât şi de adolescenţi şi adulţi.

Radu Tudoran îşi vede un mare vis împlinit când nava românească construită la Tulcea şi în Brăila pentru turnarea unor filme străine primeşte numele „Speranţa“ şi devine platou de filmare pentru ecranizarea romanului „Toate pânzele sus!“, la studioului cinematografic „Bucureşti”.

Produs între 1976 – 1978, filmul prezintă aventurile devenite legendare ale celor doi prieteni, românul Anton Lupan, avatarul lui Radu Tudoran, şi francezul Pierre Vaillant. Filmul a fost regizat de Mircea Mureşan, are 12 episoade, iar premiera a fost în martie 1977, la TVR.

În toată această perioadă a locuiește într-o casă elegantă pe malul lacului Snagov, nu s-a implică prea mult în viața cetății, rămânând un artist retras, aflat toată viața sub umbrela generoasă a fratelui mai mic, Geo.

A murit în dimineața zilei de 18 noiembrie 1992, la Spitalul Fundeni, din cauza unei boli a arterelor, după mai multe intervenții chirurgicale care n-au reușit să-l salveze. Fratele său mai mare, Geo Bogza, a murit un an mai târziu.

Opera

Radu Tudoran a publicat numeroase titluri de mare succes, printre care Un port la răsărit (1941), Anotimpuri (1943), Întoarcerea fiului risipitor (1947; titlul schimbat ulterior în Fiul risipitor), Toate pânzele sus! (1954), respectiv Maria și marea (1973), precum și o ambițioasă frescă a societății românești în șapte volume, intitulată Sfârșit de mileniu (1978-1989).

Dintre ele, romanul „Toate pânzele sus!” a fost un best-seller al epocii, iar succesul i-a determinat pe comunişti să accepte ecranizarea poveştii care încântă şi astăzi, deopotrivă, copii şi adulţi.

Datorită succesului pe care îl dobândesc romanele sale, Radu Tudoran devine unul dintre cei mai îndrăgiți prozatori români ai perioadei postbelice. I se reeditează antum și postum numeroase romane și este laureat al Premiului Academiei Române (1961) și al Premiului Special al Uniunii Scriitorilor din România (1980).

Surse:

https://adevarul.ro/stiri-locale/ploiesti/lucruri-mai-putin-cunoscute-despre-radu-tudoran-1691360.html

https://www.artline.ro/Radu-Tudoran-30394-1-n.html

 

 

Previous article
Next article
Articole Recente

Pădurile și exploatarea forestieră până la construirea fabricii Drajna

Pădurile În 1891, într-o adresă a Primăiriei comunei Măneciu Pământeni adresată Ocolului Silvic Văleni se arată: „în această comună nu...

More Articles Like This