Când Măneciu Ungureni era sub ocupație germană, timp de aproape 8 luni primarul comunei Măneciu Ungureni a fost Anton Cucinschi. Acesta a fost la început ajutor de primar pentru două luni, ulterior devenind primar.
Anton Cucinschi s-a născut în anul 1877 în orașul Baia din județul Suceava, din mama Ana – româncă li tatăl Mihail (părinți parțiali polonezi, tatăl acestuia participând ca luptător în războiul de independență din 1877). Anii copilării i-a petrecut la Baia, acesta rămânând orfan, fiind singurul fiu a fost scutit de serviciul militar. După moartea mamei, învață mecanica mașinilor cu abur la o fabrică din Piatra Neamț, aici intră în contact cu mai mulți străini și începe o viață de aventurier, trecând în mod succesiv prin Ungaria, Austria, Italia și Bulgaria, revenind în țară în anul 1914.
În tinerețe Cucinschi a avut o viață aventuroasă fiind căsătorit de mai multe ori. Specializat în mecanica mașinilor cu abor se angajează la Fabrica de cherestea Nehoiu numită fabrica GOTZ după care în anul 1914 se angajează la Cheia, la fabrica lui Georgică Pisău, amplasată la umbra muntelui Zăganu.
Anton Cucinschi l-a avut ca ajutor pe Anton Bumbac la Primărie, cel dintâi fiind mecanic de locomotivă iar celălalt lemnar de piloane de funicular și poduri de cale ferată, ambii știind limba germană, folosindu-le nemților ca tălmaci pentru o perioadă de timp.
În anul 1915 pleacă și de la Cheia și ia parte la montarea instalațiilor de la fabrica Drajna din Măneciu Ungureni unde, în toamna anului 1916 va fi mecanic pe locomotiva Olănescu a Societății Drajna, având ca fochist pe Iohan Marchievici.
Potrivit lui Ioan Miclescu, Anton Cucinschi „avea o statură mijlocie, robust proporționat, cap mare proporționat cu talia; părul castaniu și creț ondulat natural, potrivindu-și-l cu mâna, fără ajutorul pieptenului. Șaten cu privirea ageră ce-i arăta starea sufleteasc: satisfacția sau nemulțumirea. Cam iute la mânie și nestatornic. Totdeauna îndrăgostit după femei frumoase și ușoare. Petrecăreț neîntrerupt și drăgălaș la petreceri. Vesel și tare bun de snoave și anecdote haslii. Timbru vocal plăcut și împletit armonios cu accentul moldovenesc și ce-l rezultat din vorbirea omului care vorbește mai multe limbi străine. Plăcut și bun la conversații dar folosea și expresii vulgare”.
După unele mărturii ale vremii, sub cei doi ani de stăpânire germană când Anton Cucinshi a fost primarul comunei Măneciu Ungureni, acesta a prosperat bănuitor de mult. Și mai mult, populația Măneciului se mira când primarul a adus 2-3 vagoane de porumb pentru a mai domoli suferința celor săraci pe câtă vreme în alte localități apropiate nici nu se avea în vedere așa ceva.
Ioan Miclescu: „Trebuie să fiu obiectiv și conștiința mă obligă să fac o paranteză între faptele negative și fondul moral al lui Cucinschi, cărui anu-i lipsea grija de populație și în mod deosebit de cei săraci. Prin soția sa, cerceta și ajuta pe cei căzuți în nenorociri. El dojenea cu multă amărăciune pe cei căzuți în conflict cu autoritățile germane, care veneau să-i solicite sprijinul, dovedindu-se în multe cazuri binevoitor, curajos și meșter în a pune concluzie prin care obținea ridicarea completă sau ușurarea amenzilor sau a pedepselor. Multe răni a vindecat acest Anton Cucinschi, fără trâmbiță și fără a se ști de ele.”
Primarul a sfârșit în a fi arestat în iulie 1917 chiar de nemți. Pe lângă el au mai fost arestați și cârciumarul Pisică și gardianul Vișan, dar eliberați apoi.
Anton Cucinschi a fost suspectat că a înlesnit trecerea prin liniile frontului de luptă dușmane (ale nemților) a unor ofițeri români ca să ajungă în Moldova, la unitățile militare române. Pentru aceasta, fostul primar al comunei Măneciu Ungureni a fost condamnat la moarte de către instituția militară germană.
Mai exact, în timp ce se întorcea acasă într-o zi din februarie 1917, pe câmpul Vălenilor, în dreptul stației VFR Radovici (actualul Văleni Nord), fiind oprit, a luat în trăsura sa trei călători care voiau să ajungă la Măneciu Ungureni. Cei trei erau ofițeri români care evadați din lagărul de prizonieri de la Slatina, voiau să treacă munții la Armata Română în Moldova, lucru care a fost descoperit de nemți în cele din urmă. Cei trei ofițeri români deghizați în „mocani” au fost călăuziți pe cărări scurte de munți spre Vrancea de către bătrânul Nicolae Cepoiu Vișan, despre care bătrânul știa că cei trei sunt într-adevăr mocani. Plecarea celor trei și a lui Vișan s-a petrecut noaptea de la cârciuma lui Nedeluță Munteanu din Plăiețu.
Denunțarea lui Anton Cucinschi s-a datorat patimii omenești; unica fată a lui moș Neneluță Munteanu din Plăiețu se afla într-o cameră alăturată în brațele unui tânăr pe nume Gheorghe Ștefanovici, de origine bulgar, care a auzit tot ce s-a pus la cale în crâșma lui Nedeluță atunci când s-a hotărât plecarea ofițerilor spre frontul românesc. Ștefanovici auzind discuțiile a adus la cunoștință ce auzise autorităților germane.
După transferul lui Anton Cucinschi din închisoarea care se afla în casele lui Ion Buttu din Vălenii de Munte, la o fortăreață pustie, soția lui eliberată din arest s-a dus la București unde prin relațiile pe care le avea a ajuns la D-na Ferechide, soție de general și de aici s-a făcut intervenție la feldmareșalul Mackensen pentru a obține grațierea, momentul coincidând cu eșecul de la Mărășești al nemților care cu această ocazie decretaseră amnistie generală a deținuților români… Însă, Anton Cuchinshi nu a fost pus în libertate, se presupune că acest lucru se datora dușmăniei cu Albert Waissman, directorul fabricii Drajna. Abia când frontul german s-a prăbușit și nemții au fost în depărtați din țară în noiembrie 1918, Anton Cucinschi a fost pus în libertate.
Odată pus în libertate, Anton Cucinschi, întorcându-se la Măneciu Ungureni a fost privit cu ostilitate de unii consăteni, în primul rând de Gheorghe Ștefanovici, care a fost arestat în decembrie 1918 dar a fost ulterior eliberat ulterior printr-o amnistie generală dată de Alexandru Averescu.
Ulterior Anton Cucinschi s-a mutat la Ploiești și printr-o hotărâre judecătorească a obținut o despăgubire de război de 73.600 lei. Statul român nu avea bani și aceștia trebuiau ceruți de la fostul inamic, cu timpul aceste hotărâri nu au mai fost luate în seamă iar Anton Cucinschi nu a mai primit nimic. Tot ce a agonisit sub administrația germană i-a fost luată de nemți, așa că Anton Cucinschi s-a trezit la bătrânețe sărac lipit.
Revenind la cei trei ofițeri, ăn istoricul Regimentului 32 Mircea tipărit în 1939 se menționează că în timpul retragerii localității Țigănia din jurul Ploieștiului, retragere ce a avut loc la 22 noiembrie 1916, au căzut în mâinile inamicului sloct, Moloiu Nicolae, slct. Nicolae Gh. Gheorghe și sergentul instructor Nedelcu Ion. Cei trei evadează și străbat Muntenia pe munte, îmbrăcați în haine mocănești, trec fronul în apropierea Mănăstirii Cașin. Pe 6 mai 1917 se prezintă la regiment Moloiu Nicolae și Nicolae Gh. Gheorghe. Nicolae Gh. Gheorghe a murit pe front în luptele de la Mărășești. Nenorocirea lui Cunishci se pare că față de cele afirmate de el, l-a confundat pe ofițerul Nicolae Gh. Gheorghe cu Manoliu… pe care nu l-a găsit.
Atât în ianuarie cât și în iulie 1939 pentru nenorocirea în care se afla, pentru că nu i se acordase nici o pensie a făcut apel la Regele Carol al II-lea al României dar de fiecare dată nu a fost ajutat. Anton Cucinschi a ajuns într-o neagră sărăcie, prin 1946 moare iar un om de afaceri local îl îngroapă la cimitorul din satul Schiulești.
