Autor: Cosmin Ghimpu
Parte a Tezaurului României, coiful de aur descoperit la Poiana-Coţofeneşti, în Prahova, a devenit, încă de la început, unul dintre cele mai populare obiecte reproduse în albumele de artă, afişe de expoziţii şi cărţi. Coiful, din aur masiv, cu elemente din arta persană şi indigenă, a fost descoperit întâmplător, însă povestea protagoniştilor este la fel de interesantă ca valorosul obiect numit de donatorul său „căciula de aur“.
Descoperirea coifului
In privinta descoperirii coifului de aur exista doua versiuni. Cea mai vehiculată versiune este aceea că obiectul a fost găsit de un elev al şcolii primare din Coţofeneşti, în timp ce ara. O altă variantă spune că a fost descoperit după o ploaie torenţială, de către doi copii, la rădăcina unui nuc şi a zăcut pe un coteţ câteva luni fiind descoperit si rascumparat de Ion Marinescu.
Potrivit istoricilor Radu Coroamă şi Vlad Manoliu, Ion Marinescu (Moreanu este adăugat numelui după locul naşterii, Moreni) a fost al nouălea copil al unei familii de ţărani din satul Pietriş-Moreni. În cei 85 de ani de viaţă (1878-1963), rămas orfan de tată de la 9 ani, a reuşit, datorită unei înzestrări naturale deosebite, să se ridice atât din punct de vedere material cât şi spiritual. Din băiat de prăvălie a ajuns cu timpul un comerciant respectat şi s-a înrolat voluntar pe front în Primul Război Mondial, deşi era scutit de serviciul militar, ca fiu de văduvă. Revenit în Ploieşti, şi-a găsit afacerea distrusă, dar a luat-o din nou de la zero, devenind unul dintre filantropii oraşului.
„Acesta este omul căruia i s-a adresat în ianuarie 1929, cu încredere, un fost camarad de tranşee, Simion Alexandru, din satul Coţofeneşti, comuna Poiana Vărbilău. Acesta aducea cu el un ciudat obiect din aur pe care ar fi dorit să-l valorifice. Copiii săi, care împreună cu alţii, păzeau vitele la păscut pe malul râului, au văzut în mal un obiect strălucind foarte tare în razele soarelui de vară, în 1928. Jucăuşi, copiii au scormonit în mal de unde au scos ceea ce ei numeau «o căciulă strălucitoare». Au început să şi-o smulgă unul altuia din mâini până când i-au rupt partea superioară. Copiii lui Simion Alexandru au rămas cu corpul căciulii pe care l-au adus acasă. Partea superioară şi-a pierdut urma. Ajunge din mâinile celorlalţi copii la părinţi care, nerealizându-i decât valoarea strict materială, au valorificat-o probabil ca metal preţios“, scriu Radu Coroamă şi Vlad Manoliu povestea descoperirii coifului, pe baza mărturiilor copiilor lui Ion Marinescu Moreanu care au memorat cu pietate istorisirea, adeseori repetată de tatăl lor.
Deşi nu era specialist, Moreanu intuieşte valoarea obiectului şi îl cumpără de la Simion Alexandru cu o sumă foarte mare de bani, 35.000 de lei. Din acest moment, „căciula strălucitoare“ găsită de copii devine „casca de aur găsită în judeţul Prahova“.
Primul cercetător al coifului a fost istoricul I. Andrieşescu, profesor universitar şi directorul Muzeului Naţional de Antichităţi, unde a fost depus obiectul, cel care a şi negociat cu Moreanu donaţia. Piesa este răscumpărată de Ministerul Cultelor şi Artelor cu 35.000, preţul plătit de Moreanu ţăranului Simion. Data donaţiei este 18 aprilie 1929, moment din care coiful începe să producă senzaţie în lumea artistică şi ştiinţifică.
Originile coiful
Datele coroborate de istorici indică faptul că obiectul este datat din prima jumătate a secolului al IV-lea şi a fost îngropat ca piesă singulară pe teritoriul unei aşezări geto dacice aparţinând celei de a doua vârste a fierului (La Tène). Foarte probabil, obiectul a aparţinut unui rege geto-dac, căpetenie a unei formaţiuni politice autohtone constituită în zonă, pe la sfârşitul secolului V, începutul secolului IV î.e.n.
Arheologii remarcă faptul că artefactul are, într-o anume măsură, similitudini cu alte obiecte de tezaur, cum ar fi: coifului getic din aur din secolul al V-lea î. Hr., descoperit la Cucuteni-Băiceni, judeţul Iaşi, celor din argint parţial aurite din inventarul mormintelor princiare getice de la Agighiol, judeţul Tulcea şi Peretu, judeţul Teleorman sau coifului din argint de la Porţile de Fier, judeţul Mehedinţi, care datează, toate trei, de la sfârşitul secolului al IV-lea – începutul secolului al III-lea î. Hr.
Descierea coifului
Coiful este realizat integral din aur, cântăreşte 770 grame şi este aproape intact. Îi lipseşte doar partea superioară a calotei, în rest, nici un detaliu de decor nu este deteriorat.
Potrivit lui Dumitru Berciu, în lucrarea „Arta traco-getică“, coiful are formă de bonetă conică, partea superioară, lipsă, fiind similară coifului de argint de la Agighiol, astfel că acoperea toată fruntea personajului respectiv.
Coiful are o calotă de aur împodobită cu şapte rânduri paralele de nasturi conici radiaţi, are pe marginea inferioară un chenar de linii spirale punctate, care încadrează patru plăci acoperite cu reliefuri.
Cea din faţă reprezintă o pereche de ochi proeminenţi – potrivit lui D. Berciu, „ochiul este amigdaloid, iar pupila este redată printr-un dublu cerc“ – , cu sprâncene duble şi întoarse. „Modelarea ochilor este excepţional de exagerată, ea accentuându-se şi prin cele două răsuciri, nenaturale, ale sprâncenelor. Prin aceasta se sublinia şi mai mult caracterul convenţional, apotropaic al coifului“, scrie D. Berciu.
Istoricul avansează şi câteva ipoteze despre meşter, un traco-get care a învăţat meserie într-un atelier grecesc sau oriental sau un grec ori un oriental trăind printre localnici. „La aceste întrebări nu se poate răspunde cu precizie, dar trebuie să reţinem că acest coif de paradă este o capodoberă a artei traco-getice şi că el dezvăluie existenţa unei aristocraţii şi a unor reprezentanţi de seamă ai acesteia pe la 400 î.e.n., ca rezultat al diferenţierii sociale destul de accentuate pentru acele vremuri “, mai scrie D. Berciu în „Arta traco-getică“ în capitolul dedicat Coifului de la Coţofeneşti.
