Castrul roman de la Drajna de Sus este unul dintre monumentele istorice ale judeţului Prahova, de o importanță deosebită, dar puţin cunoscut si pus in valoare, mai ales ca in acest moment nu poate fi vizitat.
Castrul roman se află în satul Drajna de Sus, din comuna Drajna, pe platoul dealului Grădiştea, la o altitudine de 475 m, separate pe linia nord-sud de valea râului Drajna şi pârâul Ogretin. Pe teritoriul satului Drajna de Jos, sat vecin cu cel aflat în studiu, a fost descoperit un important depozit de obiecte de la sfârșitul Epocii Bronzului (sec. 13 î.Hr.), iar în satul Drajna de Sus, este consemnată o așezare dacică, respectiv antica cetate Ramidava .
Meritul descoperirii castrului îi revine lui M.D. Bazilescu profesor la Drajna. În anul 1883 acesta înştiinţa Ministerul Instrucţiei Publice despre descoperirile făcute în cursul muncilor agricole, materiale pe care le va preda Muzeului Naţional de Antichităţi. Grigore Tocilescu face săpături de mică amploare în anul 1888 în zona hypocaustului, rezultate ce vor fi şi publicate. Grigore Tocilescu a realizat aici câteva sondaje şi a descoperit cărămizi şi ţigle cu ştampilele legiunilor romane „I Italica”, „V Macedonica”, „XI Claudia” şi a cohortei „Commagenorum”. M.D. Brazilescu va publica la rândul său o notă despre acest castru în Marele Dicţionar Geografic al României.
În 1932 Constantin Daicoviciu publică o serie de ştampile din materialele aduse de M.D. Bazilescu. Cercetări de suprafaţă a realizat în zonă şi M. Al. Bărăcilă. Primele cercetări sistematice au fost efectuate în anii 1939-1940 de către profesorul Gheorghe Ştefan. S-a constatat că acest castru are forma dreptunghiulară cu dimensiunile 176 x 200 m şi că există un singur strat de dărâmături. Alături de obiectele specifice au fost descoperite şi monedele, cele mai recente fiind din anul 116-117, din ultimii ani de domnie ai împăratului Traian.
În urma săpăturilor arheologice reîncepute în anul 1992 în incinta castrului s-au descoperit numeroase cărămizi cu ştampile care atestă prezenta unor trupe romane precum „Cohors I Flavia Commagenorum” (pomenită şi într-o diplomă militară din anul 105 printre trupele provinciei din sudul Dunării), precum şi trei detaşamente din legiunile „I Italica” staţionate la Novae (Sistov), „V Macedonia” staţionată la Troesmis (Iglita) şi „XI Claudia Pia Fidelis” staţionată la Durostorum (Silistra). După monedele descoperite aici, castrul a funcţionat numai în timpul domniei împăratului Traian şi avea sarcina supravegherii populaţiei băştinaşe şi a drumului de trecere peste Carpaţi, spre Braşov.
Graba cu care imperiul a ridicat aceste fortificații în curbura Carpaților dovedește faptul că se dorea o valorificare rapidă a victoriilor militare, spre a nu da timp de ripostă trupelor geto – dace. Prin ridicarea de fortificații și cantonarea aici a numeroaselor cohorte de legionari se crea o forță tampon importantă, greu de dat la o parte mai apoi. Dar loviturile continue ale geto-dacilor liberi aveau să uzeze rutina imperială, așa cum berbecele, prin lovituri repetate sparge poartă cetății. Urmele ceramice dovedesc cu prisosinţă prezenţa unei populaţii getice după părăsirea castrului de către trupele romane în urma retragerii aureliene.
Cercetările arheologice din anul 1992 sunt primele efectuate aici după cercetările efectuate în anii 1939-1940 de către profesorul Gheorghe Ştefan. Rezultatele campaniilor din anii 1992-1996 au adus dovezi asupra fazelor de constructie a clădirilor din interiorul castrului.
Prima fază de construire, val de pământ şi palisade (Drajna de Sus I) este construită probabil în toamna-iarna anului 101, şi a durat până la sfârşitul celui de-al doilea război daco-roman. Dimensiunile castrului în această fază rămân încă necunoscute. Cea de-a doua fază de construcţie (Drajna de Sus II) este reprezentată de un zid dublu de piatră ce avea dimensiunile 185 X 190 m, şi a funcţionat în perioada 106-117/8.
În anul 1994 a fost cercetată poarta de nord a castrului (poarta decumană), iar în apropierea ei au fost identificate două cuptoare de olar. În campanile desfăşurate aici în perioada 1992-1996, au fost cercetate câteva zone de pe suprafaţa castrului care au scos la lumină numeroase edificii din interiorul castrului printre care putem enumera: clădiri cu instalaţie cu hypocaust care aveau ţevi din lut (olane) de încălzire inserate în pereţi, o piscină etc.
În apropierea castrului se afla o aşezare a dacilor liberi. Construirea castrului de la Drajna de Sus este legată probabil de acţiunile lui Laberius Maximus în zonă, desfăşurate în cursul primului război daco-roman (101-102) şi care aveau ca obiectiv fructificarea victoriei obţinute anterior de romani în provincia Moesia Inferior, cu prilejul atacurilor combinate ale dacilor şi ale roxolanilor. Laberius urmărea prin aceste operaţiuni atât destrămarea alianţei dintre daci şi roxolani, prin înfrângerea acestora din urmă, şi implicit transformarea lor în popor clientelar Imperiului Roman, cât şi împiedicarea unei concentrări de forţe din partea dacilor pe frontul principal de război. Acţiunile lui Laberius Maximus la nordul Dunării s-au desfăşurat în toamna anului 101, romanii neavând probabil timpul necesar pentru încheierii operaţiunilor din cauza venirii iernii, care a adus cu sine necesitatea construirii de castre. Odată cu venirea primăverii, Laberius lasă în castrele construite mici garnizoane, se deplasează pe Olt şi ajută ulterior la desfăşurarea ofensivei romane spre Mureş şi mai apoi în valea Streiului, având ca ţintă tezaurul Daciei, aflat în Sarmisegetusa Regia (imperiul roman se afla în stare de faliment şi avea nevoie stringentă de „lichidităţi”; acesta a fost principalul motiv al lui Traian de a ataca Dacia)).
Castrul de la Drajna de Sus, alături de cele de la Mălăieşti (jud. Prahova) şi Pietroasele (jud. Buzău) a servit aşadar ca adăpost armatelor lui Laberius Maximus în timpul iernii din 101-102, urmând ca în primăvara anului 102 să reprezinte baza operaţiunilor desfăşurate de acesta la nord de munţi. După încheierea păcii, castrul roman de la Drajna de Sus rămâne ocupat de „Cohors I Commagenorum”. De altfel, Muntenia şi toată partea răsăriteană până la hotarul cu geţii roxolani, sunt anexate provinciei Moesia Inferior. Castrul de la Drajna de Sus a fost utilizat de romani probabil până la anii 117/118. În această perioadă, castrul roman de la Drajna de Sus pare să fi fost cea mai mare bază militară romană situată strategic pe deal, controlând astfel căile de acces în vale. Rolul său principal este în legătură directă cu castrele de la Mălăieşti, Târgşorul Vechi şi Voineşti (comuna Lereşti, judeţul Argeş), împreună cu care făcea parte dintr-un sistem de apărare în primele decenii ale secolului al II-lea, prin care romanii controlau trecerea din şi spre sud-estul Transilvaniei prin trecătorile muntoase.
În prezent se așteaptă o finanțare pentru protejarea, conservarea și valorificarea muzeistică a clădirii comandantului din perimetrul castrului roman de la Drajna de Sus”. Consiliul Județean Prahova lucrează de mai multi ani la un proiect care ar putea să fie pus în valoare prin atragerea de finanțare de la Uniunea Europeană. În prezent săpăturile sunt conservate, prin realizarea unei clădiri care adăpostește şi protejează întregul șantier arheologic.
Sursa: Povestea castrului roman de la Drajna de Sus (jud. Prahova) | Ziarul Naţiunea (ziarulnatiunea.ro)
