Friday, April 19, 2024

Nicolae Tonitza 

Must Read
Tonitza
Tonitza

Nicolae Tonitza 

Nicolae Tonitza a fost unul dintre cei mai mari pictori ai României din toate timpurile, interpret al „tristețelor luxuriant colorate”. Este considerat liderul generaţiei sale de artişti, din care au făcut parte Ressu, Iser, Petraşcu sau Palladi, remarcându-se prin complexitatea activităţilor pe care le-a abordat: pictură, desen, caricatură, olărit, pictor scenograf, scriitor şi cronicar plastic. A impresionat prin felul în care a suprins în lucrările sale tonurile luminii şi farmecul atmosferei, atât în ţară dar şi peste hotare, prin expoziţiile prezentate la München, Paris, Roma, Veneţia şi Genova.

Viața și activitatea artistică

Tonitza autoportret-1923
Tonitza autoportret-1923

Nicolae Tonitza s-a născut la 13 aprilie 1886, la Bârlad, judeţul Vaslui, fiind primul dintre cei cinci copii ai ai Anastasiei și ai lui Neculai Toniță – comerciant.

A urmat Şcoala primară de băieți nr. 2 din Bârlad, apoi Gimnaziul real „Manolache K. Epureanu” din localitatea natală, dovedind încă din copilărie calităţi remarcabile de caricaturist şi desenator.

În anul 1902 este înscris la Şcoala Normală de Belle-Arte de la Iaşi, în clasa pictorului Gr. Gheorghe Popovici, avându-l ca profesor şi pe Emanoil Bardasare, iar printre colegi pe Ștefan Dimitrescu și Leon Viorescu, de care va lega o lungă şi trainică prietenie. Tonitza nu a obţinut însă diploma de absolvire deoarece participă în ultimul an la o grevă a studenților.

În anul 1905 lucrează la decorarea capelei Palatului Mitropoliei din Iaşi, alături de Emanoil Bardasare, iar în 1907 pleacă la Műnchen, unde este admis, un an mai târziu, la Konigliche Baterische Akademie der Bilden der Kunste – fosta Academie Regală Bavareză de Arte Frumoase, actualmente Academia de Arte Frumoase din München – , la clasa profesorului Hugo von Habermann.

În această perioadă îşi expune lucrările la Kunstverein din München, însă trimite caricaturi la revista Furnica și îşi face debutul publicistic cu articolul „Importanța criticii de artă”, în revista Arta română din Iași.

În anul 1909 abandonează studiile şi pleacă din Germania în Italia, în vară, şi Franţa, în toamnă, lucrând o perioadă alături de Ed. Jean Aman, frecventează atelierul lui Pierre Laprade și face studii după pictori celebri. Pe perioada de doi ani cât a stat la Paris, Tonitza execută multe peisaje, remarcându-se prin calitățile de colorist și prin prospețimea senzațiilor care îl consacră drept un pictor extrem de original.

În anul 1911 se reîntoarce în țară, mai întâi la Bârlad și mai târziu la Iași, unde predă desen pentru o scurtă perioadă, ca suplinitor la Liceul militar. În acelaşi an participă la expoziția „Tinerimii artistice” şi creează seria de lucrări numită „Din viaţa celor umili“.

În anul 1912 îşi încheie studiile la Școala națională de Belle-Arte și obține prin concurs diploma de „pictor bisericesc”, urmând ca mai apoi să decoreze bisericile din Scorțeni, Siliște, Poeni, Văleni și altele.

În acelaşi an, participă la Expoziţia artiştilor în viaţă, unde obţine premiul al III-lea. În anul 1913 pictează câteva capele mortuare, lucru pe care îl face şi în perioada următoare în Ilfov, Valea Rea, Silişte, Galbeni, Poeni, Bragadiru, Griviţa şi Durău.

În acelaşi an se căsătorește cu Ecaterina Climescu cu care va avea doi copii, Catrina și Petru. Apoi renunţă pentru o perioada la pictură, din motive financiare, timp în care lucrează ca redactor la ziarul Iașul.

În anul 1916 expune la București un număr de 94 de picturi și desene, împreună cu Ștefan Dimitrescu, apoi este mobilizat și trimis pe front, unde cade prizonier în luptele de la Turtucaia (1-6 septembrie 1916), de unde va fi trimis în lagărul de prizonieri din Kirjali, din Bulgaria.

După încheierea războiului se stabilește la București, unde participă la expoziții și ilustrări de cărți şi colaborează la publicații de orientare socialistă cu desene și cronici artistice.

În anul 1918 participă la Expoziţia Arta Română, la Iaşi, iar în 1921 are prima expoziţie personală alături de Şt. Dimitrescu şi Camil Ressu.

În perioada 1921-1924 locuiește la Vălenii de Munte, devine redactor la revista Artele Frumoase şi începe să lucreze olărit.

În 1924 expune la Bienala din Veneția iar în 1925 se retrage din asociația „Arta Română” și – împreună cu Francisc Șirato, Oscar Han și Ștefan Dimitrescu – întemeiază „Grupul celor patru” – grupa care realizează prima expoziţie în 1926, urmată de ediţiile din 1927 şi 1928, dar şi de altele, până în anul 1934.

Tonitza expune apoi la Căminul Artei, iar în 1929 participă la Expoziţia Internaţională de la Barcelona, unde primeşte Marele Premiu.

Au urmat nenumărate expoziţii personale, colective, şi un număr impresionant de biserici pictate.

Participă, de asemenea la expoziţiile din străinătate de la Amsterdam – în anul 1930 – şi Bruxelles -1935.

În anul 1933 ocupă catedra de pictură la Academia de Belle-Arte din Iași, rămasă vacantă în urma decesului prietenului său Ștefan Dimitrescu, apoi merge la Balcic unde îşi descoperă atracţia deosebtă pentru peisajele marine şi unde pictează împreună cu Francisc Șirato, în 1933 şi 1934.

În anul 1937 este numit rector al Academiei de arte frumoase la Iaşi, însă apoi se îmbolnăveşte grav.

La 26 februarie 1940 trece la cele veşnice, după o grea suferinţă.

Nicolae Tonitza la Vălenii de Munte

Gradina Tonitza
Gradina Tonitza

Una dintre cele mai importante etape din cariera lui Nicolae Tonitza se confundă cu perioada petrecută la Vălenii de Munte, moment important atât în viața personală a artistului, cât și în evoluția de mai târziu a stilului și a locului său în pictura modernă.

Tonitza ajungea în primăvara lui 1921 în Văleni, unde își instala atelierul și casa, pe Strada Berevoiești, la numărul 39, și locuiește acolo împreună cu familia până în 1924. La acea vreme casa se situa la marginea orașului. Casa există și astăzi și are o arhitectură specifică satelor prahovene de munte. Casa este o reședință privată, având acum adresa Berevoiești 57, pe aceasta nu există niciun fel de inscripție sau placă memorială.

Iată ce îi scria Tonitza lui Ștefan Dimitrescu, imediat după stabilirea în noua casă: “… sunt într-adevăr la Vălenii de Munte, unde ne-am strămutat ca să răsuflăm – mai ales copiii – în largul unui acaret fără proprietăreasă dedesubt. Am aici o casă bătrânească, compusă din un salon vast, o tindă respectabilă, o odaie zdravănă, o bucătărie de iarnă, una de vară, cerdac pe cinste, plus alte edecuri: grajd, magazie, coștereață, pivniță și un alt lăcaș care ar putea fi confundat cu parlamentul român, dacă în afară de un anumit miros – (specific democrațiilor de răspântie) – ar avea și o siluetă mai impunătoare. Să-ți mai spun că în preajma casei am și o grădină de zarzavat, precum și o livadă de pruni în întindere de circa două pogoane, în care, toată ziua, îmi stau godacii, mai mult în pielea goală decât îmbrăcați…”.

Pornind de la curtea casei din Văleni, Tonitza înfiripă printre celebrele portrete realizate în acești ani și câteva peisaje individualizate. Și priveliștile deluroase vor face obiectul câtorva pânze, unele pictate chiar la fața locului, altele de la fereastră sau din pridvorul locuinței – vezi “Casa dascălului” sau “În grădină” (Muzeul de Artă Târgu Mureș). Chiar dacă peisajele nu abundă în perioada Văleni, compozițiile pe care Tonitza le realizează atunci sunt conectate de nevoia artistului de structurare. Astfel ineditul acestor opere constă în perspectiva „ruptă” ce pornește din prim-plan și se proiectează în restul registrelor

Lucrări

Printre lucrările sale reprezentative amintim naturile statice – „Vas cu trandafiri“, 1927-1929, „Natură statică cu icoană“, 1927-1928 – scene de interior – „Cerdacul”, 1924 sau „Vatra“, 1925, nuduri – „Nud la malul mării“ sau „Nud“, 1926, peisaje – „Peisaj bucureştean“, 1925 sau „Vedere din Bucureşti, iarna“, 1925, peisaje dobrogene, portrete de copii – „Fata pădurarului“, 1924, sau „Cap de copil“, clovni  – „Pagliaccio“ sau „Clovn“ şi portrete / autoportrete – „Portretul lui Gala Galaction“, 1921, sau „Autoportret“, 1923.

Tonitza este artistul care a dat una dintre cele mai valoroase lucrări din toate timpurile – opera sa „În iatac” fiind adjudecată la o licitaţie în iarna lui 2011 cu nu mai puţin de 290.000 de euro. Primul în acest top este Ştefan Luchian, pictura sa „Două fete” fiind vândută, în aprilie 2013, cu suma-record de 300.000 de euro

Sursa:

https://identitatea.ro/nicolae-tonitza-poet-al-culorii/

https://www.artmark.ro/ro/licitatie/licitatia-unei-colectii-de-arta-moderna-importanta-245-2017/lot/iarna-la-valeni-ro-12925

https://www.radioromaniacultural.ro/portret-nicolae-tonitza-un-geniu-al-tristetelor-luxuriant-colorate/

 

Articole Recente

Pădurile și exploatarea forestieră până la construirea fabricii Drajna

Pădurile În 1891, într-o adresă a Primăiriei comunei Măneciu Pământeni adresată Ocolului Silvic Văleni se arată: „în această comună nu...

More Articles Like This