Autor: Cosmin Ghimpu
La intrarea în satul Făcăieni, în apropiere de șoseaua națională DN 1A, ce leagă Ploieștiul de Brașov prin Vălenii de Munte, se află un monument în formă paralelipipedică ce impresionează prin sobrietate. Pe plăcuțele de marmură se află scrise „Regimentul Mircea Nr.32, sentinelă neadormită la hotarul Țării sale” iar pe o alta „Pe urmele marelui Mihaiu, drumul la frați”.
Monumentul a fost construit de soldații Regimentul Mircea Nr.32 care a fost dislocat în zonă în 29 august 1915 din garnizoana din Ploiești, până pe 15 august 1916, când va trece Carpații „la frați”. În împrejurimile Măneciului s-au pregătit de luptă, făcând manevre și exerciții pe munții și dealurile din împrejurimi, bucurându-se de ospitalitatea localnicilor. În semn de prețuire pentru ospitalitatea oamenilor și aceste locuri, ofițerii și soldații regimentului, în funte cu comandatul său locotenet-colonelul Caracaș Lascăr și cu adjunctul acestuia, locotenet-colonelul Stamate Vasile, au oferit în dar acest monument
Sumele necesare construirii monumentului au fost acoperite din subcripția soldei pe o zi a ofițerilor, subofițerilor și soldaților.
Inaugurarea monumentului a avut loc în 10 mai 1916 iar la acest eveniment au participat localnici și primarul comunei Măneciu de la acea vreme, Eugeniu Drăgănescu, Marin Ploieșteanu, notar, șeful postului de jandarmi, plutonierul Cristea Stăvar și învățătorii Matei Diaconescu și Eufrosina Drăgănescu.
Iată cum a consemnat Ion Miclescu în paginile sale de amintiri: „Era o zi frumoasă cu cer senin, și codru proaspăt înverzit; trupa și ofițerii îmbrăcați de paradă plecară în mers cu trompetiștii și fanfara, străbătând de la Biserica din Valea Largă calea de pe actuala stradă a Buții până la șoseaua națională, la răspântia care leagă satele Valea Largă (Măneciu Ungureni) cu Făcăieni”.
Luptele purtate de ostașii Regimentului de Dorobanți 32 Mircea în timpul primului război mondial vor culmina cu marea bătălie de la Mărășești, în care acești luptători se vor remarca prin „atacul cămășilor albe” vor înscrie o pagină de eroism în cartea de istorie.
În 1975 monumentul a fost modificat prin adăugarea a patru plăci de marmură cu numele a 95 de eroi ai comunei Măneciu Ungureni din primul război mondial.
Sursă: Alexandru Barbu și Valeriu Neamțu, Hrisovul Pădurilor de brad, Editura Publi-Ligna, 1991
Nicolae Costea Teleajen, Monografia comunei Măneciu