La Gura Vitioarei, în punctul numit la “Movila” s-a dezgropat o cetate dacică. Aceasta cetate este din aceași perioadă cu cea de la Homorâciu.
Aceasta fortificatie isi gaseste deplina justificare daca tinem seama ca din acest punct se puteau controla vaile Teleajenului si Slanicului impreuna cu drumurile din lungul lor. Aceleasi ratiuni care i-au facut pe daci sa construiasca fortificatia de pe Cetatuia din Homoraciu.
In apropierea fostei gări de la Coada Malului a fost descoperit, în anul 1932, un însemnat tezaur. Acest tezaurul dacic se compune dintr-un colier realizat din bară de argint cu secțiune pătrată și tensionat în jurul axului longitudinal, „o bucată din bară de format rotund”, două fibule din argint cu piciorul aplatizat în formă de triunghi isoscel pe care e redat chipul unui personaj masculin (sau feminin), „o brățară plurispirală din sârmă, cu secțiunea de cinci mm și un tub realizat prin înșurubarea unei plăcuțe dreptunghiulare”. Acest tezaur se păstrează în prezent în Sala Tezaurului la Muzeul Național de Istorie al României din București. Cele mai interesante sunt fibulele de argint, cu mască umană executată în tehnica „au repoussé” pe arcul cu aspect cordiform.
Fibulele sunt realizate dintr-o singură bucată. La una din fibule, în partea superioară sistemul de prindere a acului este deteriorat. Acul şi resortul în spirală, din sârmă, măsoară 43 cm în lungime şi sunt detaşate de piciorul aplatizat al piesei. Figura umană reprezentată are părul pieptănat cu cărare pe mijloc, faţa rotundă şi ochii mari. Figura este încadrată de un chenar obţinut prin linii incizate. Spaţiul dintre chenar şi masca umană este decorat cu şiruri paralele de puncte incizate, cu linii oblice şi cu o frunză de acant.
Istoricul și cercetătorul Mihai Gramatopol susține că pe aceste fibule apare chipul zeiţei Bendis, cel ce ne este cunoscut şi din descrierea tezaurului getic de la Galice (Bulgaria), fibula din Transilvania aflată la Muzeul Naţional din Budapesta, tezaurul de la Bălăneşti (descoperit în 1964; în prezent se găseşte la Muzeul din Piteşti), teaca de pumnal de la Popeşti pe care apare coafura cu bucle pe frunte de pe monedele de tip Bendis sau de pe fragmentul ceramic de la Popeşti, toate acestea fiind documente incontestabile, referitoare la iconografi a acestei zeităţi dacice. Pe falerele de la Herăstrău, dar şi cel mai bine pe fibulele de la Coada Malului se remarcă componentele fizionomice specifice sexului: îngustimea fină a gurii la bază, bogăţia capilară aranjată în două coade groase care pornesc în lături, obrajii şi ochii caracteristic feminini. În jurul acestor chipuri se află incizat un decor liniar în formă de ramură de brad (este încadrată de „Pomului Vieții”; este „inclusă” în verticalitatea lui).
Bendis (Béndis, Mendis) este o zeiță din mitologia dacică adorată ca zeiță a Lunii, a pădurilor, a farmecelor, a nopții și poate ca zeiță magiciană (a misterelor). Unele reprezentări plastice (precum bustul de bronz de la Cetatea Piatra Roșie) ne-o arată cu sâni proeminenți, ceea ce conduce la presupunerea că era o zeiță adorată în primul rând de femei, de aceea este probabil să fi fost patroana dragostei și a maternității. Herodot o menționează pe zeița Bendis ca fiind împrumutată de neamul trac de la daci. Este o Zeiță a căsătoriei, care veghea asupra legăturilor matrimoniale. Numele ei este derivat din indo-europeanul „bhendh”, cu sens de „legătură” (de unde „bandă”, sau „bentiță”, ca „cea care unește”, „cea care leagă”, „cea care „îndoaie”). Preluată din panteonul geto-dac, din secolul al V-lea î. Hr, Bendis apare ca obiectul unui cult statal în Atena (Grecia). În ceremoniile numite „Bendideia” aveau loc două procesiuni, una formată din atenieni, alta din tracii bogați din Pire
Sursa: Tezaurul dacic de la Coada Malului – Prahova | Ziarul Naţiunea (ziarulnatiunea.ro)
