La 2 km de „Piscul Cătănii”, în spre partea de vest a satului Izvoarele se află piscul Stoichii. El poartă numele unui străjer, pe nume Stoica, pe care tradiția populară îl încadrează în anul 1821.
Două surse relatează cele petrecute în anul 1821. Prima sursă o reprezintă lucrarea preotului-învățător Ioan I Costeanu, Valea Teleajenului cu Cetatea culturală Vălenii de Munte și Monografia satului Homorâciu (1930). Cea de a doua reprezintă o prelucrare literară a tradiției populare și se datorează scriitorului Sandu Teleajen, pe numele său adevărat Stelian-Alexandru Morcovescu.
Conform preotului Ioan I Costeanu întâmplarea are loc în 1821 când locuitorii cătunului Homorâciu Pământeni se deșteaptă într-o noapte de alrma dată de cei ce văzuseră lumină pe vârful piscul Stoichii- o movilă înaltă de pe poduri de deasupra satului – în țipetele copiilor, în lătratul câinilor, mai înainte de a se lumina de ziuă au luat drumul pribegiei în munți, ascunzându-se de frica turcilor. Cei mai îndrăzneți s-au reprezit la biserică, au dat clopotul jos și l-au îngropat.
Stoica, paznicul staului, lăsând focul din vârful movilei încă aprins, a alergat fuga spre casa pe care o avea sub poalele acestui pisc pe Vâlcelul Hoțului, ca să salveze prin fugă pe fiul său, ce-l aștepta acasă; dar turcii, atrași de lumină, au venit spre acel loc și găsind pe Stoica și pe fiul său gata de plecare i-au omorât pe loc. Astfel, Stoica și fiul său au plătit cu viața lor salvarea consătenilor, care fugeau prin păduri. De atunci, vârful acestei movile numindu-se „Piscul Stoichii”.
După ce ce l-au omorât pe Stoica și fiul său, turcii, la revărsatul zorilor au intrat prin curțile și casele oamenilor rămase pustii, dar cum nu au găsit nimic spre a jefui, au legat caii în biserică, au pângărit sfânta masă și au zgâriat cu vârful sulițelor ochii sfinților ierarhi din altar, unde s-a păstrat pictura de la facerea bisericii în 1744.
Sursa: Ion Jercan – Cetatea Teleajenului
