Cu sute de ani în urmă, când aceste meleaguri ale satului Plăiețu au început să fie locuite de primii oameni. Se spune din bătrâni că în plină iarnă grea, un oier împreună cu mama sa au trecut munții din Transilvania în Țara Românească pentru a găsi adăpost aducând cu ei o singură văcuță care avea să-i hrănească în fiecare zi cu lapte.
Numele lor nu s-a păstrat dar din bătrânii din Plăieț se pomenește că ei s-au adăposit pe un deal așezați de fereala sălbăticiunilor la poalele unui munte care în acele timpuri era plin de brazi unde împărțea albul de chiciură iar șoimii se aflau la ei acasă datorită stâncilor și ascunzișului verde de nepătruns al copacilor seculari unde aceste înaripate își găseau adăpost și tihnă pentru a pândi cu ochii lor ageri posibilitatea ivirii vreunei prăzi. Locuri în apropiere unde cei veniți din Transilvania și-au ales un colț de fereală unde avea să-și ridice bordei ca să ierneze atât ei cât și văcuța adusă cu ei.
Cum bejenitul lor după cum spuneam se întâmplase în miezul iernii, ei nu aveau adus cu ei drept așterut decât cojoacele cu care veniseră.
Au dus-o așa neștiuți de nimeni până la primăvară când oamenii satului din Plăieț și Chiciureni au dat de ei aciuiați în bordeiul improvizat sub adăpostul încremenit sub înălțimile brazilor bătrâni.
Din acel moment, oamenii satelor din împrejurimi s-au unit și i-au ajutat fiecare cu ceea ce au avut posibilitate fiecare din sărăcia lor.
În timpul cât au iernat pierduți în codrii seculari de la poalele muntelui, numai ei au știut cum au trecut de fiorul emoțiilor când vânturile pornite din vârfurile munților și prăpăstii înfiorător de adâmci, coborau în văi semănând un îndelung șuierat și în ramurile brazilor din departe sau mai aproape care îi acopereau ce desișul lor, parcă, șoptindu-le cât îi feresc pe cei doi transilvăneni de o eventuală primejdie.
De atunci, acel loc plin de brazi unde ei s-au adăpostut se numește „La chiciura șoimului”
Auzită de către Nicolae Costea în septembrie 1979 de la Dumitru Papuc în vârstă de 90 de ani din Plăiețu.
Sursă: Costea Teleajen, Monografia comunei Măneciu, 2007
