Jurnal realizat de Bogdan Balaban si preluat de pe carpati.org
Colindind zona Carpatilor de Curbura, prin Ciucas si Zagan am privit de multe ori creste si munti ce de sus si de departe pareau interesante. Ocazia explorarii lor se lasa insa asteptata. Eu am vazut ca din Poiana Stinei pleaca niste trasee interesante: unul care duce la Cimitirul Eroilor din Tabla Butii si un altul care merge intai spre Pasul Boncuta si apoi la Poarta Vinturilor din Muntii Siriu.
Am fost de doua ori in Muntii Tataru. Prima data vremea nu ne-a permis sa vedem prea multe, singura realizare notabila fiiind aceea ca am vazut ceatza de aproape. A doua oara am avut mai mult noroc.
Am plecat din Brasov spre intr-o dimineata ce parea promitatoare. Suntem multi, cit sa facem o echipa de fotbal, adica 11. Lasam cele trei masini linga Manastirea Cheia si intram in traseu in jurul orei 10. In prima parte vom urca pe culmea Buzaianu urmind o banda albastra si o cruce rosie.
Mergem intr-un ritm destul de relaxat, chiar prea relaxat care avea sa ne coste la final. La un moment dat traseele se despart: crucea rosie urca Zaganul iar banda albastra o la ia vale spre Poiana Stanei. In prima parte coborim accentuat pina ce trecem apa unui parau de unde luam apa. Apoi urmeaza o scurta dar solicitanta portiune de urcare dupa care coborim pe la marginea padurii pe un drum forestier. Astazi e limpede si putem vedea cum trebuie zona inalta a muntilor Tataru.
Coborim incet tot schimbindu-ne partenerii de conversatie, ca, deh, unde e lume multa e si multa vorbarie. Intr-un final ajungem la Poaia Stanei unde facem o binemeritata pauza de masa. Lenea specifica de dupa are un leac sigur: miscarea. Si in cazul asta e vorba de o urcare sustinuta.
Trecem Valea Stanei si intram in padure pe un marcaj cruce rosie. Sageata ne spune ca pina la Cimitirul Eroilor e o ora de mers. Poteca e destul de lata dar si cam noroioasa. Prima oara cind am fost aici s-a intimplat dupa o ploaie in care am vazut un fenomen foarte placut ochiului: drumul ne era strajuit de o multime de ciuperci rosii cu puncte albe, frumoase la privit insa otravitoare. Astazi evident ca nu mai era nici o cipercuta.
Noi ne continuam urcarea iar peisajul devine din ce in ce mai..interesant. Avem portiuni mai plate, alterneaza cu cele abrupte. La un moment dat coniferele inlocuiesc padurea de foioase. Poteca noastra ajunge intr-un drum forestier, aflat intr-o stare precara, unde intilneste un alt marcaj, banda rosie care vine din pasul Boncuta. Nu e nici o sageata nimic, care sa marcheze aceasta intersectie. Crucea rosie se termina aici. Dupa incercari zadarnice de a cauta continuarea traseului cruce rosie hotarim sa tinem banda rosie care merge pe drumul forestier. Alta solutie nu avem.
Dupa inca vreo 10 minute de urcat pe drumul forestier ce strabate Plaiul Boncuta iesim in golul alpin si gasim un indicator: banda rosie spre Poarta Vinturilor in 4 ore si jumatate. Poteca aceasta paraseste drumul forestier prin partea stinga pe linga o zona excavata. Pe aici trebuie sa fie Virful Tataru Mare, cel mai inalt din masiv, 1476m.
Noi continuam insa pe drumul forestier inspre Cetatea Vamii si Cimitirul Eroilor. Mergem spre sud urmind linia crestei. E bine si cald, orele insa sunt destul de inaintate si e cert ca ne va prinde noaptea pe drum.
Putin mai incolo gasim niste ruine, niste ziduri de cetate. Aici trebuie sa fie Cetatea Vamii. Asa ca ne urcam pe zid si incepem sa mergem pe extremitati. Se mai observa, in colturi, fundatiile unor turnuri patrate. In partea vestica, la intrarea in cetate gasim o inscriptie lapidara: Cojocaru Mirelian.
Stam citeva minute pe zidul sudic al cetatii minunindu-ne ce abrupt e muntele spre zona aceasta.
Un pic mai departe, la citiva metri deasupra drumului vegheaza o cruce de piatra cu soclul proaspat cimentat in 27.08.2010 daca e sa dam crezare inscripiei. De aici vom cobori drept in jos la Cimitirul Eroilor.
Acest loc gazduieste trupuri ale unor soldati cazuti in lupa in primul razboi mondial. Este incercuit de un zid de piata si strajuit de brazi inalti. Pe poarta scrie asa: Cimitirul Erioilor, Tabla Butii, Cerasu, Prahova.
Intram in interior si se infioram vazind numarul mare de romani ce au pierit in luptele de aici intre 1916 si 1918. Numele lor sunt scrise marunt pe o placa de marmura. Mormintele sunt asezate pe patru rinduri iar unele inscriptii de pe cruci sunt seci: trei necunoscuti, doi ostasi necunoscuti.
Pe alte cruci insa sunt trecute numele si gradele soldatilor.
O alta inscriptie ne lamureste mai bine:
“In anul mantuirii 1916 cind goarna adunarii romanismului la un loc a sunat si in urma marsului redesteptarii nationale, in Ardeal fiind siliti de forte numeroase a ne retrage trupele la hotare, puhoiul-germano-austro-ungar a fost oprit pe Plaiul Tabla Butii.
In urma luptelor indarjite de la 2-6 octombrie pentru reocuparea frontierei Tabla Butii si 4-6 si 26 octombrie pentru stapanirea hotarului au cazut la Plaiul Cetatuia 5 ofiteri si multi alti ostasi. Aparind sfanta noastra glie cari se odihnesc sub cele lespezi de piatra de sub colina la un loc cu inamicul rapus.”
Data trecuta, pe ceata am continuat pe drum pina ce plaiul a inceput sa se largeasca. La un moment dat prin ceata a aparut o constructie fantomatica. Nu stiam ce este, nici ce ar fi trebuit sa fie. Nu are intrare, nu are acoperis. E doar un morman de betoane. In jurul lui sunt citeva gropi si p serie de..hai sa le spun stilpi de ciment.
Pe constructia mai mare scrie Chiojdu, banda albastra si sageata. Ce o fi aia Chiojdu si unde este nu reusim sa aflam fiindca harta nu ne lamureste. Mai mergem un pic pe drum sa vedem daca mai gasim ceva, dar nu mai dam nici macar de banda albastra.
Gigi Cepoiu m-a lamurit ca aici a fost un stilp al unui funicular cu ajutorul caruia se trimiteau bustenii in Valea Stanei de unde erau preluati de mocanita.
Intoarcerea o facem pe acelasi drum pe care am venit. Admiram Zaganul din spate la apusul soarelui fiindca ziua e scurta la sfarsitul lui octombrie. Venirea iminenta a intunericului ne motiveaza si mergem mult mai bine. Coborim in Poiana Stanei in 35-40 de minute si ne angajam apoi la urcat la loc Buzaianul. Vom urca la lumina frontalelor, cu cintec si hahaiala intr-un alungarea spiritelor rele ale padurii si a ursilor.
Asadar, cu cintec inainte, cautam cu rabdare fiecare marcaj si Slava Domnului, poteca e bine marcata si bine stiuta de noi. Nu avem cum ne rataci. Privind inapoi ramam fascinat de jocul luminilor frontalelor care se se strecoara printre copaci. In spatele lor e un intuneric desavirsit.
Trecem piriul si sfirsim neasteptat de repede ultima portiune mai zdravana de urcat. Ajungem in Culmea Buzaianu iar de aici lucrurile devin mai simple. Nu mai e de urcat ci doar de facut o coborire usoara. Ajungem la masini in jurul orei 20. Asadar dupa 10 ore de mers( 6 la dus, 4 la intors ).
Mai multe fotografii aici:
http://fotoromania.bogdanbalaban.ro/indexgal.php?cat=Munti&gal=Tataru%20-31-10-2010
