Actiunea se petrece in mai 2011.
De foarte mult timp mi-am dorit să fac un tur al tuturor munţilor zonei de nord a Văii Teleajenului (Grohotiş, Ciucaş şi Tataru), ocazia s-a ivit odată cu „venirea primăverii” şi cu vizita unui prieten de la Cluj căruia i-am promis de foarte mult timp că o să-i arăt zona în care locuiesc
Aşadar, odata stabilita ziua plimbarii ne-am pregătit rucsacii cu cele necesare unei drumetii montane de 3 zile iar intr-o vineri pe la ora 9 am plecat din Măneciu cu microbuzul spre Cheia.
Turul a început cu Munţii Grohotiş, aceştia sunt mai puţin umblaţi de iubitorii muntelui, dar sunt incantatori caci traseele sunt uşoare iar panoramele superbe. Prima şi ultima dată când am mai fost pe acest munte a fost prin copilărie pe la vârsta de 13-14 ani când am mers la cules de afine.
Traseul l-am început dintr-o zonă nemarcată pe care mai fusesem cu mulţi ani în urmă, mai exact pe drumul forestier ce insoteste paraul Mogoşu pana la confluenta acestuia cu DN 1A . Asadar, pe la ora 9:30 am inceput urcusul din fata cabanei taietorilor de lemne.
După vreo 4 kilometri de mers prin pădure, având cand în dreapta, cand în stânga pârâul Mogoş am ajuns în cele din urmă la un urcuş mai serios în apropierea unei exploataţii forestiere unde, cu exceptia picioarelor, numai taful mai putea străbate drumul forestier. După câteva pauze printr-o pădure de puieţi am ajuns în cele din urmă în golul alpin.
Mergând agale prin golul alpin spre Vârful Bobu Mic (1694 m) ni s-a dezvăluit uşor panorama, la început am zărit la est şi în nord Muntele Faţa lui Gherghel cu stâncile sale înşirate pe versanţi.
Iar odată ce urcăm mai sus zărim şi Muntele Zăganu ascuns după Muntele Faţa lui Gherghel. În departare ni se dezvăluie înceţoşat Muntele Tătaru ce ocupă întreaga linie a orizontului de est. Aproape de vârf, la sud, vedem acoperişurile de tablă ale caselor din Maneciu si Izvoarele..
Din loc în loc dădeam peste pâlcuri de brânduşe şi pete de zăpadadă prelungite pe versanţi. Pe întregul traseu liniştea ar fi fost ca de mormânt, dacă nu şi-ar fi făcut simţită prezenţa vântul prin rafalele sale reci.
Pe parcursul traseului am zărit multe stâni care încă nu şi-au primit locatarii: oile, cânii, măgarii şi ciobanii. Din fericire, lipsa ciobanilor şi a turmelor de oi a făcut plimbarea mult mai relaxantă dat fiind cunoscut temperamentul mai agresiv al câinilor ciobăneşti care uneori îţi fac neplăcută plimbarea pe munte.
Odată trecuţi de vârful Bobu Mic (1694 m) am ajuns pe traseul marcat cu cruce roşie ce merge din pasul Bratocea spre Azuga.
Ne-am continuat traseul pe lângă Muntele Faţa lui Gherghel şi apoi pe lângă Babeşul. În dreptul muntelui Faţa lui Gherghel panorama se schimbă uşor…uşor până când în dreptul Muntelui Babeş am zărit la vest în imediata apropiere Munţii Baiului cu vârful Baiul Mare (1895 m) iar în plan îndepărtat am zărit Munţii Bucegi înzăpeziţi de pe care puteam zări crucea de pe Caraiman.
La nord-est am zărit în toată splendoarea sa următoarea noastră destinaţie: Muntele Ciucaş.
În imediata vecinătate a Babeşului având o asemenea panormamă am decis să facem un popas pentru o mică gustare. Încărcaţi cu energie am mers mai departe prin pădurea Plaiului Sterp unde în cele din urmă am făcut un mic popas la limita intre judeţele Prahova şi Braşov, în Pasul Bratocea. Aici nu am avut cine ştie ce panoramă dar am putut admira „combinaţiile” cu motorină ale şoferilor de tir, semn că… fie criza cât de grea românul se descurcă.
După scurtul popas de lângă DN 1 A, ne-am continuat drumul pe lângă stâna din Bratocea de unde ne-am şi alimentat cu apă de la un izvor de lângă pădure, conştienţii fiind că pe Ciucaş nu vom găsi nicio sursă de apă. După ce am tăiat de-a dreptul drumul forestier ce duce până la releul din Cheia, am campat în apropierea pădurii într-o zonă în care aveam drept panoramă la sud, staţiunea Cheia şi muntele Clăbucet iar la vest, munţii Baiului, Babeşul, Faţa lui Ghergel şi Cailor.
După ce am instalat cu greutate cortul pe un vânt ce-ţi intra până în oase am făcut un mic foc de tabără pentru a ne dezmorţi. În cele din urmă am reuşit să ne incalzim aprinzand un mic foc de tabara langa am putut admira în tihnă peisajul din poza de mai jos în timp ce pe cer se iveau stele una cate una.
Imediat ce am stins focul ne-am băgat la culcare, dar somnul nu a fost chiar dulce după cum ne-am fi dorit…în jurul orei 2 am fost treziţi de zgomotul făcut de atingerea repetată şi zgomotoasă a primului compartiment al cortului. Zgomotul a durat câteva minute până când am aruncat nişte petarde din cort. După ce am scăpat de teama de necunoscut, am reuşit să ieşim pe rând afară şi să verificăm împrejurimile; animalul ce ne vizitase plecase dar trăsese rucsacul meu din primul compartiment şi împrăştiase în faţa cortului conţinutul rucsacului. După o mică evaluare am constatat că lipsea doar o bucată de şuncă. După ce ne-am băgat toate bunurile în cort (grătar, rucsaci şi ghete) la câteva minute după ce ne-am pus în sacii de dormit, animalul ne-a mai dat târcoale cortului vreo 15-20 de minute. Cu toate că am tot aruncat petarde pentru a-l alunga, acestea nu au reuşit să-l sperie şi după câteva minute se tot întorcea, în cele din urmă, văzând că nu mai are ce fura a plecat lăsându-ne să ne continuăm odihna.
Ne-am trezit a doua zi cu gândul la animalul ce ne deranjase somnul în jurul orei 2 dimineaţa. Oare ce animal putea fi?! După semnalmente animalul parea a fi vulpe. Dar de unde atâta fortă pentru a trage un rucsac?! Singurul lucru cert este că anul trecut în vară, am campat cu nişte prieteni în acelaşi loc şi pe la miezul nopţii am fost vizitaţi de un animal ce a furat gheata unuia dintre prieteni…din fericire pentru acesta, am găsit gheata la vreo 2 metri de cort. Să fi fost acelaşi animal?!
În timp ce strâgeam cortul în grabă şi savuram nişte biscuiţi a trecut pe lângă cortul nostru un Volkswagen Tiguan, şoferul a oprit sa ne întrebe de sănătate şi s-a mirat cum de am campat pe o asemenea vreme când temperatura nopţii fusese aproape de 0 grade C. În timpul nopţii nu am simţit vântul şi temperatura scăzută de afară poate şi datorită poziţionării cortului la marginea unui mic dâmb.
Am pornit cea de a doua zi a turului din dreptul releului din Cheia, de aici am avut parte de un urcuş ce ne-a solicitat puternic gambele dată fiind înclinarea pantei şi greutatea rucsacilor din spate, cu toate acestea am reuşit să urcăm panta fără probleme în vreo 20 de minute, ba mai mult în apropierea sfinxului de pe Bratocea i-am prins din urmă pe pasagerii Tiguanului.
După urcuş am ajuns în golul alpin al muntelui Bratocea, aici am fost răsplătiţi cu o frumoasă privelişte. Sub cerul aproape senin ni se înşira la sud staţiunea Cheia înconjurată de munţii Faţa lui Gherghel, Babeş, Zăganu şi mai la depărtare de muntele Clăbucet.
De pe creasta muntelui Bratocea am putut zări la vest Munţii Baiului şi Bucegii dar şi Munţii Piatra Craiului uşor ascunşi în departarea orizonului. Dată fiind ceaţa, la nord, oraşele Braşov şi Săcele păreau a fi cuprinse de pădurile ce păreau să se întindă la nesfârşit.
Pe întreg traseul ienupărul este la el acasă în golul alpin al Ciucaşului, dar pâlcurile de brânduşe nu lipsesc nici aici. Din loc în loc dădeam şi peste petele de zăpadă prelungite pe versanţi. În unele locuri, de-a lungul traseului, pe buzele văilor stratul gros de zăpadă depus pe poteci ne făcea probleme, un singur pas greşit şi puteam aluneca în gol. Norocul nostru a fost că zăpada se înmuiase şi puteam înfige bocancii în aceasta pentru a merge mai departe.
Pe întregul traseu nu am mai fost deranjaţi de vânt cum ni s-a întâplat ieri pe Grohotiş, liniştea părea să fie la ea acasă dar de data aceasta nu mai eram singuri pe munte, eram însoţiţi de la mică distanţă de grupul din Tiguan format din doi copii de 6 ani, părinţii şi bunicul acestora.
După mai multe zeci de minute de mers pe crestele şi pe văile Muntelui Bratocea unde am mers paralel cu Tigăile Mari ale Ciucaşului am ajuns în Şaua Tigăilor unde am putut admira la stânga în depărtare Poiana Teslei, lacul din Săcele şi Braşovul iar imediata apropiere formaţiuni stâncoase ale Turnului Goliat, Turnului Roşu şi Turnului de Jos.
Din Şaua Tigăilor am pornit în ascensiunea spre Vârful Ciucaş (1954 m), după câţiva metri parcurşi vremea ne-a tot jucat feste ba vâtul bătea puternic, ba se domolea şi soarele bătea puternic. Mai mult, zăpada părea să fie permanentă aici, în unele locuri aceasta ne-a făcut probleme la urcare spre vârf.
Ascensiunea a durat cam o oră, pauzele lungi şi dese datorate fie peisajului extraordinar fie înclinaţiei versantului au fost în cele din urmă folositoare deoarece am ajuns în vârf unde am fost răsplătiţi cu o panoramă superbă. De pe vârf am putut vedea şi partea ascunsă de vârf: Strâmbu şi colţii săi. Pe vârf iarna părea a fi stăpână, în departare spre Vama Buzăului puteam zări verdeaţa adusă de primăvara.
Cum nu puteam rămâne prea mult pe vârf, conştienţi că mai avem mult de mers până la destinaţia zilei (Valea Stâii) am pornit mai departe spre Cabana Ciucaş. La un moment dat, chiar la câţiva metri de la vărf, muntele ne-a supus unui test, traseul fusese acoperit de gheaţă şi zăpadă formând o adevărată trambulină spre una din prăpăstiile Tigăilor, aşadar a trebuit să evităm cu grija buza văii… după ce am trecut de aceasta proba ni s-a părut totul o glumă, ne temusem degeaba.
Imediat am început coborarea printre şi pe lângă colţii Tigăilor Mari ale Ciucaşului. Imediat după ce am trecut de Babele la Sfat s-au adunat dintr-o dată norii şi a început să ningă uşor…
unul dintre noi a izbucnit in bucurie: „Ningeeee!” Iar apoi a început să ningă în rafale. Când am văzut că ninge în rafale numai bucurie nu a fost în gândul meu, conştient fiind de faptul că vremea e schimbătoare pe munte şi ne poate îngreuna deplasarea. Am continuat deplasarea pe potecile batute de oi deoarece valea prin care continua traseul marcat era acoperită de un strat gros de zăpadă.
Odată ce am părăsit cetatea de piatră a Tigăilor ninsoarea s-a oprit şi am putut admira în voie la est Munţii Roşu şi Zăganul în timp ce ne deplasam către Cabana Ciucaş.
După un mic popas la Cabana Ciucaş, ne-am îndreptat către Valea Stânii pe traseul cu dungă albastră. Odată intraţi în pădurea din zona Şaua Chiruşca a început din nou să ningă, de data aceasta eram singuri, grupul cu care am mers până în zona Cabanei Ciucaş s-a îndreptat spre Valea Berii. Sentimentul de singurătate era accentuat de pădurea deasă în care nu am zărit urme de om, de poteca îngustă şi de urmele de animale sălbatice. Urmele păreau a fi de lup sau de râs, acestea erau mult prea mari pentru a fi de vulpe.
După vreo o oră de mers prin pădure când drumul prin pădure părea că nu se mai sfârşeşte am ajuns într-o poiană mai mică ce ne-a condus într-o poiană şi mai mare acoperită de brânduşe.
Ajunşi în poiană ninsoarea s-a oprit şi ne-a dezvăluit partea nordică a Muntelui Zăganu. La scurt timp după ce am ajuns în Curmătura Stânei (~1450 m) am început să coborâm pe o pantă lină spre pădure.
Nici nu am ajuns bine în pădure că stâncile au fost acoperite de nori întunecaţi şi a început din nou să ningă parcă cu o şi mai mare putere.
Ajunşi în pădure am continuat traseul prin valea seacă a pârâului Stânii unde am întâlnit o serie de copaci căzuţi ce ne-au făcut dificilă înaintarea, traseul supunându-ne de această dată la o probă de contorsionism.
Cu toate că eram obosiţi iar traseul părea că nu se mai termină odată am mers cu plăcere prin Cheile Văii Stânii asistând muţi la spectacolul naturii. Nu am ieşit din chei fără a ne uda niţel la încălţăminte, probabil băieţii m-au înjurat un picuţ în gândul lor că am ales să mergem prin chei: după ce că i-am supus la probe de contorsionism a trebuit să le mai testez şi rezistenţa la îngheţ.
Odată ieşiţi din chei, ninsoarea s-a oprit şi am putut merge în voie pe drumul forestier ce dă în drumul ce leagă Vama Buzăului de Valea Stânii şi Buzoianu cu Mogoşu şi Cheia.
Dat fiind incidentul din seara precedentă am preferat să ne punem cortul în apropierea unor cabane dintr-una din poienile Văii Stânii. Imediat după ce am întins cortul a reînceput ninsoarea, am făcut focul în grabă. Norocul nostru a fost că am luat de acasă nişte surcele, astfel încât am putut aprinde repede focul pntru a ne încălzi şi a ne usca încălţămintea.
După ce am mâncat în grabă nişte salam şi pulpe de pui la grătar ne-am adăpostit de frig în cort.
A doua zi nu mică ne-a fost surpriza să vedem întreaga zonă acoperită de zăpadă. Văzând că ninsoarea nu mai conteneste ne-am hotărât să abandonăm planul de a merge spre casă pe Munţii Tătaru prin Tabla Buţii.
Am pornit la drum spre Mogoşu. Sătui de atâta mers şi de frigul pătrunzător am decis să facem autostopul la 9 dimineaţa când pe drum nu era niciun automobil, dar norocul ne-a surâs, la vreo câteva zeci de metri de Casa Vânătorului a oprit un domn cu o Toyota Land Cruiser Offroad care ne-a transportat pana în Măneciu.
