În zona Văii Teleajenului a existat un drum roman principal care asigura securitatea intereselor economice romane in zona si care lega castrele de la Drajna, Mălăiești si Targsorul Vechi. Drumul a continuat să fie folosit sub o forma sau alta mult timp după căderea imperiului. Drumul roman de pe Valea Teleajenului a inceput să se degradeze și să-și piardă configurația inițială. Dintr-un singur drum care a traversat văile Drajnei, Teleajen, Slănic și Vărbilău, acesta a ajuns treptat la două tronsoane separate, independente din punct de vedere funcțional: primul tronson, drumul Teleajen, a fost moștenitorul drumului transcarpatic roman și a avut două variante, spre valea Buzăului și la sud, pe Valea Teleajenului.
Acest drum din Teleajen a fost găsit in arhive încă din secolele XVI-XVII, înregistrat de porecla “drumul vechi” sau “calea veche”. Ramura cu valea Buzăului, care oferea cea mai scurtă legătură intre Transilvania și Dunăre, apare în secolul al XV-lea secolul ca obiectiv de importanță strategică in Carpații de Curbură.
A doua secțiune a fost drumul sării care a avut punctul său de plecare în Slănic-Teișani zona (cea mai bogată în resurse importante de sare) și a coborât pe văile Slănic și Vărbilău, prin Targsor cu destinația principală Peninsula Balcanică.
Mentiuni ale drumului in arhive
C.Săvulescu aduce totuși un argument esențial în această privință, punând în legătură așezările din registrele comerciale ale Brașovului, de la începutul secolului al XVI-lea, cu drumul de pe Plaiul Șerban Vodă: „Nu avem documente asupra drumului parcurs de cele 72 de care din Homorîciu, Plopeni, Slănic, Teișani, Teleajen și Văleni trecute în registrele Brașovului din secolul al XVI- lea, dar credem că și drumul de pe Plaiul Șerban Vodă a fost folosit ”
Drumul Teleajenului își datora bogăția resurselor de sare care se exploatau în cel puțin două dintre localitățile de pe traseul său. Satul Teișani este cel mai frecvent amintit în registrele comerciale din secolul XVI, asemenea și localitatea Teleajen din apropiere, considerată de Ion Jercan un important târg, sau Slănicul.
Ruta drumului:
Cea mai scurtă cale transcarpatică practicabilă căruțelor, care deservea scopurilor comerciale și militare nu era pe valea Drajnei ci trecea direct peste culmile de la apus de râul Teleajen și ieșea lângă Brașov. Era drumul istoric reconstituit de C. Săvulescu pe care autorul se mulțumește să îl numească așa cum a rămas în tradiția locală: Plaiul ȘerbanVodă. De la Schiulești drumul Teleajenului avea următorul traseu: muntele Trifoiul – muntele Radila – muntele Sf. Ilie – muntele Grohotișul – muntele Bobul – Bratocea – pârâul Babarunca – La Șanț (vamă)- Săcele. Informații de primă importanță ce relevă o asemenea realitate ne vin de la Sulzer, la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Acesta apreciază că trecătoarea Bratocei fusese „ foarte umblată mai înnainte” (Sulzer citatde Gh. Zagoriț, p. 91) și că această potecă, alături de cea a Doftanei, pe la Șanțul Vechi. El mai adaugă că sunt “singurele două drumuri pe care se poate duce cu ușurință marfa din Ardeal în Țara Românească”
Incepand cu secolul al XV-lea sunt mai multe marturii care atesta ca drumul intra în Țara Românească pe la vama ungurească Șanțul Vechi (Altschantz) din apropiere de valea Timișului și ajungea la Schiule ști după ce urma traseul: Șanțul Vechi (La Șanț), valea Tesla, pârâul Babarunca, Bratocea, poalele muntelui Babeș, muntele Cailor, Fața lui Gherghe, muntele Bobul Mic, muntele Bobul Mare, muntele Grohotișul, muntele Sf Ilie, muntele Moașa, muntele Trifoiul, muntele Cășăria, muntele Bichetul, La Vlăsceni, Schiulești. De aici carele coborau la târgul Teleajenului, unde a ființat și cetateaTeleajenului arsă de Ștefan cel Mare în 1474, ambele localizate de Ion Jercan(2005) pe Podul Homorâciu. Această cale a Teleajenului parcurgea un traseu mai direct decât drumul Buzăului până la Brașov, acesta fiind probabil motivul pentru care o amintesc mai frecvent privilegiile comerciale.
Cel mai important drum secundar al drumului Teleajenului se desprindea în muntele Grohotișul, traversa muntele Subțirica, muntele picioarele Caprei, Poienile lui Bălan, apoi pe valea Tărlungului Mic, prin Poienile Urlatului dădea din nou în ramura principală la Gura Babarunca. Această alternativă deservea în afară de așezărilede pe Valea Teleajenului, pe cele ale văii Doftanei, cu care se găsea într-o relație mai strânsă.
În funcţie de relaţiile diplomatice dintre ocârmuirea Ţării Româneşti şi braşoveni, drumul a fost de mai multe ori închis şi deschis tranzitului. Astfel de momente s-au desfasurat in 1431-1433, 1476, 1480 sau 1508.
Importanta militara a drumului
Ca orice drum însă care prezenta avantaje strategice raportat la tehnica deluptă a Evului Mediu, drumul Teleajenului era și o cale militară bine cunosc ută. Într- o scrisoare datată 11 iunie 1655 a lui Coloman Mikes, trimisul lui Gheorghe Rákóczi al II-lea la Gheorghe Ștefan, se spune: „ Măria Ta pe ce drum vrea să intre cu grosul armatei în Țara Românească? Cei din Țara Românească consideră cel mai potrivit drumul Teleajenului ”.
In capatul nordic si sudic din sectiunea montana au existat fortificatii. Cetatea Teleajenului a existat in zona pana in 1474 cand a fost arsa si distrusa de catre Stefan cel Mare. In Transilvania, la trecătoarea Șanțul Vechi, spre pasul Bratocea, de-asupra pârâului Târlung fusese în secolul al XIII- lea o cetățuie a ordinului Teutonic.
Niciun eveniment istoric nu pune mai bine în lumină importanța militară a drumului decât lupta de la Brașov din 9 iulie 1611 a voievodului Radu Șerbancu Gabriel Báthory, încheiată cu victoria domnului Țării Românești.
Documente de necontestat permit reconstituirea planului de luptă și locurile încare s- au aflat trupele înainte de eveniment, respectiv Buzău (19 iunie) și Schiulești (26 iunie). De aici, dându-și silința ca prin iuțeală să își surprindă dușmanul, Radu Șerban urmează cu cele 7 oști cel mai scurt drum către Brașov, pe calea Teleajenului. Cronica Prejmerului cuprinsă într-un manuscris de la 1750 al pastorului Thomas Tartler relatează evenimentul astfel: „ În 9 Iulie sosește un sol din Valea Timișului (Temiș) la Báthory, în tabăra de la Prejmer, și îi aduce știrea că straja sau avangarda sa, ca la 3000 de oameni, a fost cu totul nimicită de dușman și anume de către Șerban Vodă, și că numai el singur solul scăpase. (…) ”
Relatarea lui Francisc Mikó, care a participat la luptă alături de Gabriel Báthory, înlătură orice urmă de îndoială că Radu Șerban nu a ieșit la Timiș, ci din drumul Teleajenului la Șanțul Vechi: „ (…) ci a trecut noaptea dincoace de munți, în spre noi, la o depărtare de o milă și jumătate de la noi și orânduindu-și frumos oastea a ieșit de sub poalele munților la Săcele și înaintează spre Brașov ”.
Drumul a fost folosit și în luptele de la Ogretin și Teișani din 13 -14 septembrie 1602, date cu oștile lui Simion Movilă și Gazi Ghirai.
Aceste lupte din debutul veacului XVII încheiate cu victoria Țării Românești i-a determinat pe austrieci să strice drumul lângă hotar, pentru a se sustrage unor atacuri neașteptate din partea Imperiului Otoman și totodată pentru a controla mai puține trecători. Contele P. H. Grabbe notează în carnetul său de călătorie în anul 1828 că trecătorile dintre Țara Românească și Transilvania au o mare însemnătate politică și militară, și că „ drumurile, pentru monarhia austriacă, constituie, de asemenea, puncte de apărare militară ”
La aproape 100 de ani de la anexarea Transilvaniei la Imperiul Austriac, în anul 1782, îl aflăm pe călătorul Johann Lehmann dând o valoroasă mărturie despre vechimea drumului: „Pe vremuri, pe aici [prin trecătoarea Șanțul Vechi] era drumul cel mai frumos din Brașov spre Țara Românească. Din considerații de răsboi, drumul acesta a fost distrus așa că aproape nu se poate folosi ”.
Drumul va continua totuși ca și mai înainte, alături de drumul Buzăului, să fie un traseu tradițional pentru mocanii din zona Săcelelor care iernau turmele pe câmpiile Țării Românești. Nedeia (târgul) care se ținea pe muntele Sf . Ilie în fiecare an la data de 20 iulie întărește și ea ipoteza că drumul Teleajenului a contribuit necontenit, din cele mai vechi timpuri până în secolul al XIX -lea, la amestecul populației românești.
După decăderea drumului Teleajenului, petrecută imediat după instaurarea administrației austriece în Transilvania la sfârșitul secolului XVII, drumul Buzăului va prelua tot fluxul de mărfuri care intra pe Valea Teleajenului pentru a trece în Transilvania iar mai târziu și drumul Bratocei.
Surse:
