Principala cale de acces spre inima munţilor Ciucaş este Valea Teleajenului. Până la vărsarea în Prahova râul Teleajen străbate valea pe o lungime de 113 km şi are un bazin hidrografic de 1500 km pătraţi. Apele Teleajenului apar la lumina zilei ceva mai jos de muntele Ciucaş şi asta datorită stratului gros de circa 800 m de conglomerate permeabile din care e alcătuit Muntele Ciucaş.
Dacă o picătură de apă venită din înaltul cerului ar cădea la norul Muntelui Zăganu ar trebui să se strecoare încă de la început pe distanţe de vreo 2 km pe o vale de torent seacă, destul de largă şi năpădită de afenişuri. Pe la jumătatea distanţei, în dreptul unei şei mai joase (Şaua Chiruşca) ar trece pe lângă Refugiul lui Săndel. Mai jos, când valea se adânceşte între versanţii împăduriţi ai Muntelui Roşu şi ai Muntelui Chiruşca, va trece pe lângă o stână.
Izvorul Teleajenului e amenajat sub forma unei fântâni cu şipot, aceasta poartă numele profesorului Nicolae Ioan, preşedinte al Societăţii turistice ,,România Pitorească”, cea care a construit în anul 1937 fosta Cabană Ciucaş.
Ieşite la lărgime, apele tânărului râu străbat poiana de la Valea Berii. Toponimul nu vine de la băutura omonimă ci de la denumirea slavă a unui loc de trecere: ,,ber”-a tece, trecere. La capătul de jos al poienii râul întâlneşte panglica de asfalt a DN1A pe care o va însoţi aproape un 1km, la acelaşi nivel, pe partea dreaptă. Deodată împrejurările se schimbă: versanţii abrupţi şi foarte apropiati ai munţilor Bălăbanu şi Babeş obligă firul de apă sa se arunce mai întâi în câteva cascade spectaculoase, apoi să se strecoare printre stâncile prăvălite, pe fundul adânc al văii. Acesta este sectorul cel mai sălbatic al Văii Teleajenului, fiind cunoscută şi sub denumirea de Cheile Cheiţei.
Acest toponim a dat numele localităţii Cheia şi nu banala cheie de uşa. La inceputurile sale prima construcţie (prin 1768) a fost o mănăstire, aceasta va fi distrusă din temelii de către turci în timpul războiului ruso-turc din anii 1769-1774, doi ciobani din Săliştea Sibiului, trecând cu turmele pe aceste meleaguri şi atraşi de ospitalitatea locului, s-au hotărât să reclădească vechea biserică, sa lase oieritul şi să treacă la cele sfinte. Şi-au vândut turmele şi cu banii strânşi au ridicat noua biserică între anii 1835-1839. La pictura interioară va contribui şi pictorul paşoptist Gheorghe Tăttărescu(1820-1894). La începuturi (adică prin 1894) satul Cheia se numea Teleajen şi cuprindea circa 30 de gospodării, în majoritate mocani veniţi din Ardeal.
Cu forţe sporite datorate prinosului de ape aduse de Pârâul Tâmpa tocmai de sub Crestele Zăganului, Teleajenul străbate Poiana Ardelea cale de mai bine de 5km, până la Mogoş, locul unde se desprinde drumul de acces spre Valea Stânii.
În sectorul următor, de peste 15 km lungime, până la localitatea Măneciu, râul străbate o zonă montană împădurită, având pe stânga feţele mai înclinate ale Muntelui Clăbucetul Măneciului (1460 m alt.), iar pe partea dreaptă culmile prelungi desprinse din spinarea gârbovită a Munţilor Grohotiş (Vf. Grohotiş 1767 m altitudine).
Pe acest sector râul primeşte o adevărată salbă de pâraie: Pleşul şi Pârâul lui Iepure pe stânga, Mogoşul, Stancea, Bobul, Carpenul, Valea Popii, Orâţile şi Molivişul pe partea dreaptă.
La 8 km de la plecarea din Cheia apele Teleajenului trec pe lângă Mănăstirea Suzana, situată într-o fermecătoare poziţie naturală. Confluenţa în acest loc cu Stancea pe de o parte şi Pârâul lui Iepure de cealaltă partea taie în braniştea văii o adevarată cruce de argint, cum frumos o descrie Alexandru Vlahuţă în anul 1908. Mănăstirea a fost fondata în anul 1740, de către Stanca Arsicu, o femeie înstărită din Săcelele Braşovului.
Ieşite din munte, apele înspumate ale Teleajenului ajung să se liniştească sub oglinda verde a lacului de acumulare de la Măneciu. Ajunsă în acest loc, picătura noastră de ploaie ar putea avea mai multe destinaţii: să alimenteze cu apă localităţile de pe vale, până la Ploieşti, să producă 36,36 Mw în centralele electrice de la Măneciu, Izvoarele şi Vălenii de Munte, ori să potolească setea a peste 2500 ha de culturi agricole.
Pe partea estică a muntelui Zăganu izvorăşte unul dintre principalii afluenţi, râul Telejenel ce izvorăşte după ce parcurge un sector de peste 6km de albie seacă, mai întâi pe pante verzi, apoi valea străbate sectorul extrem de îngust al Cheilor Văii Stanii. Cheile sunt tăiate în straturi de conglomerate, aproape de ieşirea din defileu apele Pârâului Valea Stânii răzbat la lumina zilei printr-un izbuc puternic aflat sub un prag de stâncă. În marginea poienii de la Valea Stânii apele se înfrăţesc cu cele din Pârâul Alb, Pârâul Cetăţii, Boncuţa şi Zăvoarele dând astfel naştere râului Telejenel. Până să ajungă la lacul de acumulare de la Măneciu, râul străbate 18 km de păduri, având în stânga culmile domoale ale Munţilor Tătarului, iar în dreapta plaiurile prelungi ale Clăbucetului. Pe la jumătatea distanţei, în locul numit Schinda, Telejenelul îşi vântură apele peste pragul unei cascade de aproape 10 m înălţime.
Deşi cele două râuri îşi unesc forţele în lacul de acumulare, în aval de baraj valea lărgită e aproape seacă, apele urmând un curs subteran pentru a fi de folos celorlalte două hidrocentrale. Aici, în coasta malului stâng, îşi dezvelesc măruntaiele geologice Râpa Roşie şi Râpa Neagră, nume ce le vin de la culorile gresiilor şi marnelor din care sunt formate.
În dreptul localităţii Izvoarele Teleajenul primeşte de pe partea dreaptă un afluent viguros, Crasna, pe malurile căruia, 5 km mai sus, se poate ajunge la Mănăstirea Crasna. La confluenţa cu Pârâul Drajna, pe cel mai sudic promontoriu al unor dealuri subcarpatice se află ruinele castrului roman de la Cetăţuia. În apropierea lui, pe câmpul de la Teişani au avut loc bătălii emblematice pentru istoria neamului.
Dincolo de Vălenii de Munte râul trece pe lângă dealuri înalte, formate din nisipuri cuarţoase, folosite cândva la fabrica de sticlă de la Scăeni. Ajungem la Lipăneşti şi trebuie neapărat sa ne abatem 2km spre dreapta, pentru a vedea Mănăstirea Zamfira pictată de Nicolae Grigorescu.
Spre sfârşitul călatoriei sale Teleajenul străbate o parte a Câmpiei Române şi în dreptul localităţii Gherghiţa îşi varsă apele în Prahova.