Autor: Cosmin Ghimpu
În locul unde este amplasat acum Monumentul eroilor din Măneciu Pământeni, funcționa înainte de primul război mondial un mic salon în care se desfășurau horele satului:
„Era o clădire nu prea mare, în formă circulară, învelită cu șindrilă de fag. În pereții de scânduri se vedeau trei despărțituri care țineau loc de ferestre cu trei ochiuri mari și negre de întunecimea interiorului prin care lumea din afară privea înauntrul pavilionului de horă.
Ca să poată intra la horă, flăcăii satului plăteau în acele timpuri o mică taxă proprietăresei Elisabeta Dan, care ținea și cârciumă peste drum de actualul monument din centrul satului.
Înauntru, pe o estradă de lemn, Nuțu Vioristul și Silică Țambalagiul făceau să răsune dușumeaua groasă de fag sub pașii jucătorilor, în ritmurile iuți ale jocurilor muntenești. Mamele fetelor priveau jocul șezând pe lavițe.
În acea încăpere mică, mulți tineri își legau soarta unii de alții, își făceau planuri de viitor.
Nimeni nu știa atunci că războiul le va pregăti unora dintre ei o altă soartă; că numele lor se vor înscrie pentru vecie pe lespezi de marmură chiar pe locul unde ei și-au înfiripat bucuriile și nădejdile…
După război, hora satului s-a mutat iar chioșcul a rămas pentru o vreme fără vreo întrebuințare, în uitare totală!”
După război, locul pentru desfășurarea horii satului mutându-se și chioșcul rămânând pustiu, în locul acestuia fiind plasat începând cu 1923 monumentul eroilor. După inaugurarea monumentului, pavilionul unde se ținea hora s-a mutat într-un chioșc la cârciuma lui Ghiță Boștinescu și mai apoi la Ion Popescu, lângă gară. Patronul pe lângă faptul că încasa de la flăcăi o mică taxă era bucuros că făcea consum de băutură în prăvălie.
Hora satului constituia un mijloc de a se cunoaște tinerii, de a se distra prin joc, de a aprecia după istețimea fiecăruia prins în joc, după ținută în raport cu locul de proveniență, după proveniență, după convorbirile care se încingeau între tineri.
Chioșcurile de horă, erau construite din scânduri în formă hexagonală având în interior pe margini, lavițe mari pentru asistență iar dușumeaua fiind executată cu scânduri pentru ușurința jocurilor.
Cântecele interpretate de lăutari erau diferite, după satele unde aveau loc horile: brâu, sârbă, bătută și altele.
Sursa: Nicolae C. Ionescu, Horile satului
