Autor: Cosmin Ghimpu
La iesirea din satul Slon, in apropierea de drumul ce urca catre Varful lui Crai si mai departe, cater Tabla Butii au fost descoperita o cetate. Fosta cetate este situata pe un platou aflat la nord-vest de satul cu acelaşi nume, în punctul numit „La Ciugă”. Aici, au fost identificate şi cercetate sistematic, începând cu anul 1960, vestigiile mai multor construcţii şi fortificaţii.
Faza cea mai veche este reprezentată de resturile incendiate ale unei fortificaţii de plan patrulater alungit, cu o suprafaţă de aproximativ 700 mp, alcătuită dintr-o palisadă construită din trunchiuri de lemn înfipte în pământ, printre care au fost intercalate trunchiuri mai subţiri sau crengi groase de copaci dispuse în poziție orizontală, datată la sfârşitul secolului al VIII-lea şi începutul secolului al IX-lea. Această structură constructivă a dispărut în urma unui incendiu aşa cum reiese din observaţiile din timpul cercetărilor
Acesteia îi succede, aproape pe acelaşi amplasament, o altă fortificaţie construită din cărămizi legate cu mortar, fără fundaţii având un plan aproximativ trapezoidal, cu turnuri semicirculare la colţ şi un turn la intrare, datată pe baza materialului arheologic si a unor analogii cu cetatea de la Sarkel, la mijlocul secolului al IX-lea. Formă trapezoidală urmăreşte configuraţia terenului. Zidul acestei structuri avea o fundaţie care se adâncea doar cu 0,20 m faţă de nivelul solului şi era construit din cărămizi cu diverse dimensiuni, având o grosime de 2,60 m. Ca liant a fost utilizat un mortar amestecat cu cărămizi pisate. Cetatea de cărămidă de la Slon prezintă caracteristici specifice zidăriei de tip bizantin, prin compoziţia mortarului cu cărămizi pisate, sau prin grosimea stratului de mortar dintre cărămizi. Această fortificaţie prezintă în afara incintei propriu-zise şi câteva construcţii, ridicate în aceeaşi tehnică. O încăpere rectangulară a fost surprinsă în apropierea porţii, adosată la zidul de incintă, fiind interpretată ca şi cameră a corpului de gardă. Urmele unei alte construcţii din cărămidă, amplasată în interiorul fortificaţiei se afla vis-a-vis de presupusul corp de gardă, pe o zonă mai ridicată. Construcţia a fost interpretată ca fundaţia unui post de observaţie. Poziţia şi forma pot constitui elemente şi pentru alte interpretări, de exemplu ca o clădire cu funcţie administrativă, sau de ce nu casa comandantului, atâta timp cât nu sunt amintite alte construcţii în interiorul fortificaţiei.
Ulterior peste fortificaţia de cărămidă, este ridicată o incintă din blocuri de piatră ecarisată, cu fundaţii mai adânci puse pe un pat de mortar, având un plan asemănător cu construcţiile anterioare, cu unele modificări însă pe laturile de nord si de sud, datată în a doua jumătate a secolului al IX-lea şi primele decenii ale secolului al X-lea. Fortificaţia era protejată pe laturile de nord, est şi vest de pantele muntelui, singura zonă expusă fiind cea sudică care beneficia de un sistem de fortificare menit să protejeze intrarea. Piatra din care a fost construită această a treia cetate este reprezentată de blocuri de calcar, care puteau fi aduse conform Mariei Comşa din zona localităţii Măgurele (Prahova) aflată pe malurile râului Teleajen sau zona masivului Istriţa (Buzău). Blocurile de piatră au dimensiuni şi forme diferite (cub, paralelipiped, prismă neregulată etc.). Această fortificaţie are o fundaţie adâncă de 0,80 m, blocurile de piatră au fost aşezate pe un pat de mortar, în care se găsea piatră locală cu forme neregulate. În unele zone în compoziţia mortarului au fost observate fragmente de cărămidă sau fragmente ceramice. Cele două incinte de cărămidă şi de piatră au forme aproape identice, urmărind relieful platoului, fără a se suprapune. După opinia autoarei cercetării, fortificaţia din piatră de la Slon şi-a încetat existenţa în a doua parte a secolului al X-lea, fiind legată de apariţia pecenegilor în zona dintre Carpaţi şi Dunăre. Unul dintre argumentele pentru această ipoteză este descoperirea pe platoul din faţa cetăţilor (în zona în care au fost identificate cele şase edificii suprapuse) a unor vârfuri de săgeţi specifice acestei populaţii de călăreţi.
Cu ocazia diferitelor campanii de săpături arheologice s-a descoperit și recuperat mai multe blocuri de piatră având pe ele încrustate mai multe inscripții „runice” misterioase (sec IX – X), asemănătoare cu cele descoperite în bisericile de cretă de la Murfatlar. Acestea nu au fost încă traduse.
Prezenţa unor categorii mai speciale de piese si ridicarea succesiva in etape a cetatii vin să completeze imaginea unei perioade caracterizate de frământări şi dese schimbări în raportul de forţe din regiune. Astfel, descoperirea unor piese încadrate generic în categoria materialelor de construcţii, indică existenţa unei tradiţii constructive de sorginte bizantină şi de ce nu o posibilă sursă de meşteri pentru construcţiile de la Slon.
Trebuie remarcată plasarea fortificaţiilor de la Slon pe un vechi drum, atât comercial cât şi strategic, foarte utilizat în decursul timpului. Anterior ridicării fortificaţiilor de la Slon acest drum ce traversează Carpaţii de Curbură prin pasul Tabla Buţii şi leagă partea de sud-est a Transilvaniei de Dunăre, a fost utilizat de legiunile romane în timpul războaielor dintre Imperiul Roman şi dacii conduşi de Decebal. Plasarea castrului de la Drajna în zona de contact dintre dealuri şi munţi, pe acest drum, precum şi prezenţa celorlalte castre aflate la sud de acesta, la Mălăieşti şi Târgşoru Vechi, vin să întărească importanţa pe care romanii au acordat-o acestei căi de comunicaţii.
Pentru perioada ulterioara funcţionării ansamblului de la Slon, importanţa acestui drum este evidenţiata de ridicarea 20 km mai la nord de acestea de către regatul maghiar a cetăţii de la Tabla Buţii, care a fost construită în secolul al XIV-lea şi a funcţionat până în secolul al XVII-lea, având rolul de punct vamal. Trebuie menţionat faptul ca până în secolul al XIX-lea acest pas înalt era singura trecătoare practicabilă din punct de vedere comercial, care lega partea de est a Munteniei de Transilvania. Actualele drumuri ce traversează Carpaţii prin Valea Buzăului, Valea Prahovei şi pasul Bratocea, au fost deschise comerţului în momente diferite pe parcursul secolului al XIX-lea.
Nu în ultimul rând merită menţionat faptul ca pasul Tabla Buţii a reprezentat în decursul timpului o cale de pătrundere în Transilvania des utilizată de către pecenegi, cumani şi tătari. De altfel, în mai multe dintre studiile referitoare la complexul de fortificaţii de la Slon, Maria Comşa admite poziţionarea acestora pe un drum comercial ce lega Peninsula Balcanică de spaţiul intracarpatic. Autoarea emite chiar ipoteza ca pe acest drum să mai fi existat si alte puncte fortificate, având rol de noduri comerciale şi de pază a traficului de mărfuri si oameni care se derula pe acesta (Bucov, zona Bucureştiului, Chirnogi). Atribuirea fortificaţiilor de la Slon, dar şi a celorlalte presupuse a fi existat între Carpaţi şi Dunăre unor formaţiuni politice de tipul cnezatului, este o ipoteza care în acest moment este insuficient argumentată.
