Un spațiu dezvoltat de ONG-ul Curba de Cultură din Teișani, cu fonduri europene, pentru activități dedicate tinerilor din rural, a fost preluat de consilieri locali PMP și PSD, printr-o hotărâre de Consiliu Local. O sală va fi folosită pentru ședințele CL, iar cealaltă, pentru repetițiile unui ansamblu folcloric.
Organizația neguvernamentală Curba de Cultură a deschis două centre pentru tineret în două comune din Prahova, Izvoarele și Teișani, precum și un centrul mobil, care organizează, printre altele, proiecții de filme pentru copiii și tinerii din satele din județ.
Spațiile renovate de voluntari internaționali în Teșani în toamna anului trecut, a devenit, de curând, obiectul unei dispute politice. Centrul de Tineret Teișani funcționează într-unul dintre corpurile Căminului Cultural din comună, dat în folosință ONG-ului de către primărie pentru o perioadă de cinci ani, printr-o hotărâre de consiliu local din decembrie anul trecut. „Șicanele au început în timpul campaniei electorale (pentru alegerile locale din septembrie 2020, n.r.). Faptul că noi aveam acces aici gratuit a fost comunicat ca «Primăria a vândut gratis căminul cultural la Curba de Cultură»”, spune Cosmin Catană, coordonator al ONG-ului. Consilierii au ridicat miza, solicitând ambele încăperi.
În ședința de Consiliu Local (CL) din seara de joi, 30 septembrie, consilierii au adus un amendament proiectului, prin care să preia și a doua sală mare a centrului de tineret, sala media, ca să facă acolo, în paralel cu activitatea centrului de tineret, un spațiu de repetiții pentru un ansamblu folcloric. Proiectul de hotărâre a fost votat cu 7 voturi din 12 la ședința de Consiliu Local de pe 30 septembrie.
Cine sunt inițiatorii proiectului de HCL?
Diniță Ştefan – consilier local PMP , Marghioala Cătălin – consilier local PMP, Hangiu Florentin – consilier local PMP, Dafina Irinel – consilier local PMP, Oprescu Petre – consilier local PSD și Mareș Rocxana – consilier local PSD
Consilierul Cătălin Marghioala precizează că ONG-ul Curba de Cultură a ocupat și a investit „abuziv” în acele spații și că este o „problemă de legalitate”. Întrebat dacă a depus o plângere penală, având în vedere acuzele de ilegalitate, Marghioala spune că nu. „Nu avem de ce să facem plângere penală. Ce s-a întâmplat, ce nu s-a întâmplat, noi trebuie să recuperăm acele spații și să le folosim în interesul cetățenilor comunei pe care o reprezentăm”, menționează Marghioala. Recunoaște că acele spații nu erau folosite de nimeni anterior proiectului ONG-ului.
Primarul comunei Teișani: „Sunt niște ambiții politice”
Primarul comunei, Gheorghe Stanciu, spune că la baza hotărârii de consiliu local stau niște „ambiții politice”. „Doi dintre consilieri sunt foști candidați la funcția de primar. Cătălin Marghioala, de la PMP, și Petre Oprescu, de la PSD”, spune primarul PNL. Primăria nu plătește nimic pentru aceste activități dedicate tinerilor, doar a pus la dispoziție niște spații, precizează primarul. „Alți primari au directori de cămin cultural, consumă foarte mulți bani ca să se întâmple ceva în comunele respective, și nu se întâmplă ceea ce avem noi. Iar la noi totul se întâmplă gratuit, datorită acestui ONG care câștigă proiecte și face activități cu tinerii”, completează Gheorghe Stanciu.
Centru de tineret amenajat în casa bunicilor
Povestea organizației Curba de Cultură a pornit din Izvoarele, județul Prahova, unde Cosmin Catană și-a petrecut verile în copilărie și adolescență. Absolvent de kinetoterapie, management și antropologie socială și culturală, Catană, în vârstă de 40 de ani, a lucrat mereu în sectorul neguvernamental. Până în 2012, a fost directorul programului național de voluntariat la organizația Habitat for Humanity for Romania. Apoi, în urma unei experiențe de voluntariat în China, și-a dat demisia și a pus bazele propriei organizații, care urma să lucreze cu adolescenți din mediul rural. „Sistemul de valori se construiește în adolescență. Există vorba asta: Aoleo, nu se poate discuta cu ei. Ba da, se poate, dar pe limba lor, când și cum vor ei. Noi asta facem. Oferim acest spațiu sigur, unde ei să poată să se întâlnească, să nu existe judecăți”, explică Catană.
În mediul rural, adolescenții nu au prea multe opțiuni când vine vorba de petrecerea timpului liber, crede bărbatul. În plus, judecata și presiunea de grup sunt mai puternice la sat decât în oraș. „Comunitățile fiind mai mici, emanciparea ia alte forme, care nu sunt întotdeauna sănătoase pentru dezvoltarea ulterioară”. Având o casă moștenită în comuna Izvoarele, Cosmin a decis să pună acolo bazele unui centru de tineret în 2012. Programele urmau să se desfășoare cu ajutorul unor voluntari internaționali.
La Teișani a ajuns șapte ani mai târziu, în urma invitației primarului. Gheorghe Stanciu i-a propus să amenajeze în comună un centru pentru tineri, ca la Izvoarele, povestește Cosmin Catană. „Unul dintre cei doi fii ai lui a făcut parte din programele noastre de tineret de la Izvoarele”, povestește fondatorul ONG-ului. „Am colaborat cu multe autorități locale, însă nu am mai primit așa o invitație”, adaugă acesta.
Printr-o hotărâre de consiliu local din 2019, s-a realizat o asociere între primărie și ONG pentru dezvoltarea unui program de centru de tineret. Primăria a oferit, mai întâi, ONG-ului un spațiu dezafectat pentru a înființa centrul de tineret. Clădirea nu s-a dovedit însă viabilă din punct de vedere tehnic. Era aproape imposibil să fie renovată, a arătat o expertiză tehnică. Clădirea pusă la dispoziție de primărie inițial nu a putut fi renovată Așa că autoritatea locală a pus la dispoziția ONG-ului, pentru folosire, un alt corp de clădire, parte din Căminul Cultural, în care să înființeze centrul de tineret. În trecut funcționase acolo o grădiniță. A oferit spațiul în baza unui proces verbal de primire-predare, apoi printr-o hotărâre de consiliu local. Tot primăria a permis organizației să folosească un corp de clădire dintr-o bază sportivă a comunei în care să fie amenajat un hostel pentru voluntarii internaționali. Consilierii locali au contestat și asta, printr-un alt proiect de hotărâre de pe 14 septembrie anul acesta. Una dintre camerele în care stau voluntarii internaționali care ajută la funcționarea celor două centre de tineret Centrul de tineret, renovat cu ajutorul voluntarilor Cosmin Catană a renovat spațiul din Căminul Cultural din Teișani, revendicat acum de consilierii locali, în toamna anului trecut, cu ajutorul voluntarilor și cu finanțare de la Corpul European de Solidaritate.
„Nu sunt omul primarului” Sprijinul primarului din Teișani a fost ulterior folosit împotriva lui, spune Cosmin Catană. „Noi așa suntem percepuți, sau eu, că sunt omul primarului. Iar eu nu sunt omul primarului. Nu sunt membru în niciun partid politic. Am făcut parte din administrația centrală.
Am fost din echipa de consilieri a secretarului de stat pe tineret în perioada tehnocrată”, adaugă acesta. În decembrie 2020, într-o ședință de consiliu local extraordinară, mai mulți consilieri PMP și PSD au HCL 41 au cerut înființarea unei comisii care să verifice „oportunitatea asocierii” între primărie și ONG. Comisia urma să verifice „legalitatea transformărilor” efectuate de către ONG în spațiile oferite de primărie pentru amenajarea centrului cultural și a hostelului unde sunt cazați voluntarii internaționali. Tot comisia urma să depună un raport până la sfârșitul lui martie 2021. Raportul propunea un centru pentru conservarea tradițiilor populare „Considerăm că sunt foarte multe semne de întrebare cu privire la acțiunile întreprinse de asociația Curba de Cultură pe raza comunei Teişani, drept pentru care nu se justifică punerea la dispoziție a spațiilor şi propunerea comisiei este de a se modifica acordul de parteneriat și eliberarea spațiilor puse la dispoziție”, concluzionează raportul. Documentul precizează că primăria a investit pentru amenajarea clădirii în care funcționează acum hostelul unde sunt cazați voluntarii internaționali, cu preponderență în 2018. Însă în 2018, ONG-ul Curba de Cultură nici măcar nu activa la Teișani. La final, comisia propune înființarea unui alt centru în comună. Acesta va avea ca obiective principale elaborarea de programe specifice, sprijinirea tinerilor şi artiștilor valoroși în afirmarea lor, cercetarea, conservarea și promovarea tradițiilor populare. Raport: „Centrul Cultural poate oferi diverse cursuri şi programe gratuite pentru copiii și tinerii din localitate sub supravegherea personalului specializat, precum şi activități pentru persoanele vârstnice”, se mai arată în document.
„E foarte nasol să muncești mult și să vezi că cineva cu oarecare putere poate să distrugă lucrurile atât de ușor. Sunt nouă ani de muncă”, concluzionează Cosmin Catană.
Citeşte întreaga ştire pe Libertatea: Amenajat de un ONG, un centru de tineri din Prahova e luat de consilierii locali PSD și PMP ca să facă ședințe, cununii și folclor